Gigi Becali: "Eu nu plătesc amenda. Pot să-mi dea şi 25 de ani suspendare, că nu mă interesează"

Gigi Becali: "Eu nu plătesc amenda. Pot să-mi dea şi 25 de ani suspendare, că nu mă interesează"

Ultima actualizare:

"Nu mă interesează de suspendări. Mie poate să-mi dea suspendare şi 25 de ani, că eu nu mă duc la cabine şi nu mă interesează adunările lor. Nici n-am cum să mă duc eu la adunările lor, n-am nicio funcţie oficială. Şi dacă mă duc la cabine, ce-mi pot face? Că eu n-am nicio funcţie oficială. M-au suspendat de unde? M-au suspendat de la palat? Că eu tot în palat stau. Iar banii ăia nu-i plătesc eu. Şi n-au cum să-i oprească de la club că n-am relaţii cu clubul. Şi pe urmă mergem pe cale civilă, în proces", a spus Becali.

Becali a dorit să menţioneze că familia lui nu mai este afectată de articolele negative apărute despre el în presă. "Şi familia râde acum când vede ce se scrie în presă. Până şi mama, care îmi zicea înainte... Dar atâtea minciuni au fost, că nici pe mama nu o mai interesează când se spune ceva rău de mine. Îmi spune «Ai văzut ce au spus mincinoşii»", a relatat Becali.

Comisia de Disciplină a LPF i-a sancţionat, joi, în urma unui memoriu al CCA, pe oficialul rapidist Dinu Gheorghe şi pe Gigi Becali cu câte două luni de suspendare şi cu câte o penalitate de 15.000 lei, pentru declaraţii privind arbitrajul după meciul Rapid - Pandurii



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Andrew Tate FOTO Profimedia
baza jos jpg
biserica pexels1 jpeg
simon boyXZfqpwpU unsplash jpg
avion  foto   Profimedia jpg
anda maria, tanara de 14 ani moarta la spital jpg
front 1 jpg
spital jpg
image
image