Golgheteri de bronz

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Cu un gol în meciul de astăzi de la Port Elizabeth, germanul Miroslav Klose poate egala performanţa brazilianului Ronaldo, care a marcat de 15 ori la Mondiale.

Chiar dacă au ratat şansa de a cuceri Cupa Mondială, Diego Forlan şi Miroslav Klose mai au totuşi pentru ce să joace. În vârstă de 31, respectiv 32 de ani, cei doi se află probabil în faţa ultimului meci la un campionat mondial.

După şase partide la acest turneu final, ei sunt pe locul doi în clasamentul golgheterilor cu câte patru goluri marcate, cu unul mai puţin decât Sneijder şi Villa, cei care le-au barat drumul spre finală. Pentru uruguayan, câştigător în acest an al primei ediţii de Europa League, „gheata de aur" ar încununa un sezon de excepţie.

De cealaltă parte, dacă ar înscrie doar o dată, Klose l-ar egala pe brazilianul Ronaldo în clasamentul golgheterilor Cupei Mondiale, cu 15 reuşite.

Cu toate acestea, cei doi sunt încă incerţi înaintea partidei de astăzi. Forlan a jucat accidentat şi a fost schimbat în semifinala cu Olanda, iar Klose s-a lovit la un duel aerian în meciul contra Spaniei.

Germanii au de rezolvat şi alte probleme medicale, o gripă afectându-i ieri pe jucătorii Lahm şi Podolski, absenţi de la antrenament, precum şi pe selecţionerul Löw, care a „fentat" astfel conferinţa de presă oficială.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net