Grătare printre gunoaie
“După noi potopul!”. Aşa par să fi gândit bucureştenii care au profitat de vremea frumoasă de 1 şi 2 Mai şi au ieşit să facă un grătar la iarbă verde în parcuri şi păduri.
Pădurea Băneasa. Ne-am fi aşteptat ca principalul loc de refugiu al bucureştenilor amatori de picnic să fie arhiplin, dar după ce ne-am plimbat ore întregi printre copaci nu am găsit decât puţini petrecăreţi.
Pentru că în zonă grătarele sunt interzise, amatorii de mici şi fleici la grătar erau bine ascunşi. Gunoaiele tronau însă la tot pasul, transformând zona într-un rai al ambalajelor şi deşeurilor.
Surpriză însă în Pădurea Cernica. Toată Capitala părea strânsă la un loc. Sute de maşini erau parcate în orice loc posibil, de la malul lacului şi până la şosea.
De parcă ar fi primit un ordin, mii de bucureşteni au luat cu asalt zona, pe care au transformat-o în raiul grătarelor.
Practic nu exista om care să nu mestece un mic zemos, un copan apetisant sau o bucată bine perpelită de ceafă de porc.
Totul însă printre sticle goale, ambalaje de tot felul şi resturi de mâncare. Reporterii Click! au poposit şi în Parcul Tineretului, singurul cu zone speciale pentru grătar, pentru a vedea ce au lăsat în urmă petrecăreţii de 1 Mai. Aşa cum era de aşteptat şi aici mizeria era la ea acasă.
Herăstrău
Băneasa
Prima plajă pe anul asta
Bucureştenii care au rămas în acest weekend în oraş, au profitat de căldura de afară şi au ieşit la prima plajă pe anul acesta. Ştrandul Dâmboviţa din sectorul 6 a fost cel mai căutat de către fetele frumoase, doritoare de un bronz perfect, care s-au răcorit în bazinele pline de apă.
„Nu am putut să plec la mare cu prietenii şi am preferat să vin la ştrand pentru a face o baie. Profit de soarele de afară şi stau la plajă. Este cum nu se poate mai bine", ne-a spus Andra, o puştoaică de 19 ani.
Câţiva metri mai departe, Carmen, a lăsat pudoarea de-o parte şi a făcut plajă topless. „Îmi place să fiu bronzată uniform, fără urme de sutien", spune apetisanta tânără.
Paradă de maşini de epocă la Mamaia
Peste o sută de maşini de epocă, de lux, motociclişti şi care alegorice au defilat sâmbătă după-amiază în Mamaia.
Parada a fost organizată după modelul carnavalului de la Rio şi Ibiza. Preşedintele Clubului vehiculelor de epocă din România, Nicu Apostol, a adus la Mamaia cele mai vechi maşini din ţară.
"Sunt împrumutate de la familia Kohnen, Axel şi Stela, care deţin o colecţie impresionantă de maşini de epocă", a declarat el. Printre acestea, şi cea mai veche maşină de epocă din România, un Ford T., datat 1914.
Un alt împătimit al maşinilor de colecţie, Molnar Arpad a venit la Mamaia tocmai din Braşov pentru a prezenta un Trabant decapotabil.
Este un împătimit fan al simpaticelor maşinuţe, dovadă că în garaj mai are încă opt. A făcut furori la nunta sa, căsătorindu-se într-un trabant decapotabil - maşina miresei, modificată chiar de el.
Nicolae Decu, din Bucureşti, a intrat în parada de la Mamaia cu o motocicletă BMW din anul 1940. "În anul 2003 am făcut înconjurul României cu un astfel de moto. Merită, este o experienţă unică", a declarat bucureşteanul.