Grecia este paralizată de o nouă grevă generală - VIDEO
Mii de muncitori greci participă la greva generală convocată joi. Aceştia protestează asupra deciziei deputaţilor de a aproba, într-un vot preliminar, reforma sistemului de pensii, care prevede creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 65 de ani.
Guvernul grec se confrună cu o nemulţumire tot mai mare din partea populaţiei, afectate de o nouă rundă de măsuri de austeritate adoptate pentru a ieşi din criza datoriilor.
Sindicatele au organizat, joi, cea de-a şasea grevă generală din acest an. Se aşteaptă blocarea transporturilor si serviciilor publice, oprirea traversării cu feribotul şi închiderea şcolilor, instanţelor de judecată şi a spitalelor publice.
"Vom insista în acest protest, deoarece noi avem dreptate", a declarat Yiannis Panagopoulos, lider al Uniunii GSEE.
Sindicatele au planificat două marşuri de protest în Atena, la care se vor alătura şi sindicaliştii îmbrăcaţi în uniformă de poliţie. Demonstraţiile anterioare din acest an au devenit violente, iar pe 5 mai trei angajaţi şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit la o bancă.
oua măsură prevede şi că o persoană trebuie să cotizeze 40 de ani să poată primi pensie de la stat, comparativ de 37 înainte.
Atât sindicatele din sectorul public, cât şi cele din sectorul privat, au criticat aceste măsuri şi au convocat greva de joi.
Zeci de zboruri dinspre şi spre Grecia vor fi afectate de acest protest, care va paraliza şi alte forme de transport şi servicii publice, au spus oficialii.
Principalele companii aviatice elene, Olympic Air şi Aegean, vor reţine la sol 34 de curse şi vor amâna alte 45, inclusiv mai multe către destinaţii internaţionale.
În plus, controlorii de trafic aerian se află în grevă timp de patru ore, începând cu ora locală şi a României 10.00.
Porturile vor fi închise, iar trenurile şi transportul public din Atena vor fi oprite. Greva include şi angajaţii băncilor, oficiilor poştale şi serviciilor publice, dar şi jurnaliştii. Medicii se vor ocupa numai de urgenţe.