Györfi face azi botez cu băutură de acasă
Daniela şi George Tal au trecut peste emoţiile pregătirilor botezului fiicei lor, Maria. După un iureş de câteva zile, în care au alergat după haine şi au făcut drumuri repetate la restaurant, George a cumpărat abia ieri băuturile pentru cei 200 de invitaţi.
Emoţii mari pentru Daniela Györfi şi George Tal. Cei doi traversează cea mai fericită perioadă a vieţii de când au devenit părinţi, iar azi o vor creştina pe Maria, fiica lor în vârsta de aproape trei luni. Ultimele zile au reprezentat un adevărat chin pentru cei doi, fiind mereu pe fugă, pentru a pune la punct ultimele detalii.
Astfel, Daniela şi-a luat rochia şi pantofii abia marţi seara, iar George a fost, ieri, numai pe drumuri. „Suntem ok, dar avem foarte multă treabă. Bine că am rezolvat cu hainele, că Dana era tensionată. Eu sunt preocupat acum să cumpăr băuturile. Cea mică va purta hăinuţele pe care i le-a adus naşa, dar a primit câteva şi de la sora ei, din Germania", ne-a declarat George, într-un suflu, ieri după-amiază.
George Tal şi-a luat ieri fata de la aeroport- Zi încărcată, ieri, pentru George Tal. După ce a cumpărat băuturile pentru petrecere, impresarul s-a dus glonţ la aeroportul Băneasa, la ora 15.00, unde a aşteptat-o pe fiica lui Francesca (17 ani), care locuieşte în Germania
Botezul va avea loc la biserica Mircea Vodă, iar petrecerea, la care sunt aşteptate aproximativ 200 de persoane, se va desfăşura la restaurantul Jubile, din Pipera. I
nvitaţii vor fi trataţi regeşte, cu băuturi fine şi delicatese la aperitiv: icre de ştiucă, specialităţi de brânză, rulade cu somon, salamuri italieneşti. Cât despre atmosferă, aceasta va fi întreţinută de ursitoare, dar şi de colegi de breaslă ai Danielei, invitaţi să cânte mai ales muzică antrenantă, de petrecere.
Bahmu, chef dublu la Constanţa
Sâmbătă, Adriana îşi va serba ziua de naştere şi îl va creştina şi pe micuţul Eduard Gabriel (cinci luni). Botezul va avea loc la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel. „I-am cumpărat scutece, îmbrăcămine şi tot ce-i trebuie unui băieţel", ne-a spus naşul Eduard Martin.
Maxer, supărat că nu mai are show cu avioane la botez
Dinu Maxer e supărat foc. Solistul şi soţia sa, Deea, sunt urmăriţi de ghinion. La fiecare eveniment important din viaţa lor, vremea urâtă le strică ploile. La nunta lor de pe plajă, din urmă cu trei ani, a venit furtuna, iar sâmbătă la botezul micuţului Maxer junior se anunţă ploaie şi vânt, ce pun sub semnul întrebării show-ul cu avioane pe care-l pregătiseră. „Nu ştiu ce se întâmplă, parcă suntem blestemaţi. Nu cred că vom mai avea show cu avioane", ne-a declarat solistul. Micuţul Andreas Kristian va fi creştinat la Comana.