Gyuri, îngrijit la spital de fosta nevastă

Ultima actualizare:
Ieri, în jurul orei 13.00,  fosta nevastă Daniela a  venit să-l scoată pe Gyuri  din spitalul unde a stat  internat timp de zece zile.  Actorul  îşi făcuse bagajele cu câteva ore înainte, el aşteptând cu sufletul la  gură să se întoarcă din  nou acasă
Ieri, în jurul orei 13.00, fosta nevastă Daniela a venit să-l scoată pe Gyuri din spitalul unde a stat internat timp de zece zile. Actorul îşi făcuse bagajele cu câteva ore înainte, el aşteptând cu sufletul la gură să se întoarcă din nou acasă

E divorţat, dar la o adică tot soţia a sărit să-l salveze!

Dărâmat de supărare şi de probleme, Ioan Gyuri Pascu a suferit, în urmă cu zece zile, o comoţie cerebrală, el fiind imediat spitalizat. Ieri, fosta soţie, Daniela, a fost cea care a venit să-l ia acasă.

Divorţul de soţia sa, Daniela Marin, era să-i fie fatal lui Gyuri Pascu. Din ianuarie, de când fosta sa nevastă a decis să-l părăsească după 17 ani de căsnicie, Gyuri nu s-a mai regăsit.

Vezi şi:

oan Gyuri Pascu, externat

Gyuri Pascu, doborât de trauma divorţului?!

Ioan Gyuri Pascu a suferit un atac cerebral!

Înainte, vesel şi plin de viaţă, actorul de la Divertis s-a transformat într-un om taciturn, împovărat de probleme şi veşnic supărat. A încercat să-şi înece amarul în alcool, iar dimineaţa l-a găsit de multe ori cu capul pe mesele din propria cârciumă.

Recent, fotoreporterii Click! l-au surprins în compania unei femei, care vărsa lacrimi amare pentru el, mai ales că acesta a continuat după divorţ să se vadă şi cu fosta nevastă. Noua iubită nu a reuşit însă să-i redea cheful de viaţă actorului.

În urmă cu 10 zile, Gyuri Pascu (49 de ani) a suferit o comoţie cerebrală, fiind internat de urgenţă la Spitalul Municipal. Artistul le-a cerut medicilor la internare să nu fie înregistrat pe numele lui, pentru ca presa să nu afle de problemele sale de sănătate.

Cea care i-a fost alături şi l-a îngrijit în aceste 10 zile cât a stat internat la Neurologie a fost tot fosta soţie, Daniela, care ieri a venit să-l şi externeze.

Daniela a făcut chiar o criză de nervi când a văzut presa ciorchine la uşa rezervei lui Gyuri şi a cerut unei doctoriţe să meargă să-i alunge pe ziariştii care au stat ore în şir pe hol aşteptându-l pe Gyuri să iasă.

Ieri, în jurul orei 13.00, fosta nevastă Daniela a venit să-l scoată pe Gyuri din spitalul unde a stat internat timp de zece zile. Actorul îşi făcuse bagajele cu câteva ore înainte, el aşteptând cu sufletul la gură să se întoarcă din nou acasă

Ianuarie
Ianuarie

Click! i-a surprins toate necazurile de anul acesta

Ianuarie

Ioan Gyuri Pascu şi Daniela Marin s-au cunoscut în 1992 şi s-au căsătorit un an mai târziu. Cei doi s-au hotărât să se despartă în vara anului 2009, însă au făcut acest pas abia în ianuarie 2010.

8 martie
8 martie

8 martie

Fotoreporterii Click! l-au surprins pe actor în timp ce cumpăra bere şi ţigări. După divorţ, el a petrecut mai multe nopţi în cârciuma sa, Gyuri's Pub, decât în apartamentul unde s-a mutat singur.

23 noiembrie
23 noiembrie

23 noiembrie

Fotoreporterii Click! l-au surprins pe actor plimbându-se prin oraş cu o domnişoară, trecută de 30 de ani. Gyuri a însoţit-o acasă, i-a şters lacrimile, au sudat ţigările, după care s-a întors la fosta soţie.


    23 noiembrie
23 noiembrie


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pexels raitis raitums 125324211 10305038 jpg
image png
airport 4120835 1280 jpg
piscina din tenerife in care au murit doi romani foto efe webp
un anticiclon puternic cuprinde romania vremea se schimba radical la inceputul iernii avertismentul anm 1029996 jpg
image png
image png
Călin Georgescu FOTO INQUAM Photos George Calin jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net