Hagi, despărţire în lacrimi

Ultima actualizare:

A fost o zi specială pentru toată suflarea „Cim Bom". Ziua despărţirii de „Infernul turc", aşa cum a fost cunoscută în întreaga lume arena „Ali Sami Yen" a început cu o partidă de old-boys, cu Hagi, Popescu şi Hakan Şükür printre protagonişti.

Artificiile şi huiduielile la adresa başkanului Adnan Polat au fost urmate de ultima reprezentaţie oficială a Galatei. Meciul de Cupă cu modesta Şekerspor (3-1) l-a pus la grea încercare pe antrenorul Hagi, formaţia de liga a treia conducând până în minutul 72.

Chinurile „Regelui" nu se încheiaseră însă, pentru că a urmat momentul cel mai delicat al serii, când întreaga echipă s-a aliniat la mijlocul terenului pentru a-şi lua adio de la un stadion pe care s-au înclinat nume grele precum Real Madrid sau Manchester United.

Amintirile l-au doborât pe secundul Tugay, ale cărui lacrimi evidente au contrastat cu tăria de care a dat dovadă Hagi, privirea nostalgică a românului trădându-i însă sentimentele.

Pentru Galatasaray urmează un alt moment special: primul meci pe „Türk Telekom Arena" (52.000 de locuri, cu 30.000 mai mult decât „Ali Sami Yen"), un amical cu Ajax programat sâmbătă (ora 20.00, GSP TV).

La primul meci oficial pentru Galatasaray, Emmanuel Culio a dovedit că este o achiziţie inspirată. Deşi nu a fost titular, fostul jucător al lui CFR Cluj a fost unul dintre cei mai buni de pe teren, argentinianul contribuind cu o pasă de gol la victoria echipei lui Hagi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
dormitor png
bella hadid profimedia jpg
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
image
image