Hagi, egal cu Gaziantepspor în Cupa Turciei
"Ştiam că va fi o partidă dificilă. Ne-au lipsit câţiva jucători. Consider că a fost un meci bun. După ce am primit gol, am controlat jocul, am înscris şi am avut ocazii. Sunt mulţumit de echipa mea. Păcat că nu am reuşit să învingem", a spus Hagi.
Gheorghe Hagi consideră că Galatasaray se află "pe calea cea bună". "Vreau să facem alegeri bune în ceea ce priveşte transferurile din pauza competiţională şi ca jucătorii care vor veni să aducă un plus la echipă. Iar aceste lucruri le discut doar cu conducătorii clubului. Vom lua în zilele următoare deciziile necesare. Jucătorii au început să mă cunoască, iar eu îi ştiu pe ei. Fotbaliştii care erau accidentaţi revin. Consider că suntem pe calea cea bună. Nu este cum scriu ziarele. Am o comunicare foarte bună cu cei din echipă, iar jocul din această seară a demonstrat asta. Noi, împreună cu conducerea, vom face o alegere bună. Vreau să controlez eu jocul echipei pe care o voi forma. Însă vreau să formez o echipă echilibrată, atât din punct de vedere ofensiv cât şi defensiv", a adăugat tehnicianul.
Formaţia Galatasaray, antrenată de Gheorghe Hagi, a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-1), partida disputată, miercuri, în deplasare, cu echipa Gaziantepspor, în etapa a doua a grupei A a Cupei Turciei. Golul formaţiei din Istanbul a fost marcat de Juan Pablo Pino, în minutul 11. Pentru Gaziantepspor a înscris Ivelin Ivanov Popov '5.
Galatasaray a mai obţinut în grupa A a Cupei Turciei o victorie, scor 3-1, în partida cu Denizlispor, disputată la 10 noiembrie.