Hei, uriaşule, nu ne îneca!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Şoc! Patru curajoşi mexicani au pornit în căutarea rechinilor-balenă, cele mai mari vieţuitoare de pe planetă. Numai că, atunci când un exemplar uriaş s-a ivit sub iahtul lor, au crezut că nu mai scapă cu viaţă!

E o vorbă care spune "ai grijă ce-ţi doreşti, pentru că s-ar putea să ţi se întâmple!" La această zicală ar fi trebuit să se gândească pasagerii unui iaht de lux care au pornit în căutarea rechinilor-balenă în Marea Caraibelor.

Nu departe de coastele faimoasei staţiuni Cancun, teribiliştii au descoperit un exemplar de 15 metri lungime, chiar sub vasul lor cu lungimea de numai 9 metri. În orice secundă, monstrul ar fi putut să se ridice şi să le sfărâme ambarcaţiunea, fără voia sa.

simeon stalpnicul png

Frica i-a paralizat pe vitejii turişti, care au început să-şi spună în gând rugăciuni disperate. Din fericire, rechinul-balenă i-a cruţat, spintecând marea după ce a coborât mai adânc, în apă, vreo câţiva metri.

Fotograful, Shawn Heinrich, aflat într-un vas din apropiere, a reuşit să surprindă momentul în care animalul marin era cât pe ce să răstoarne iahtul de lux. Există deja un turism mondial vizând rechinii-balenă, cei care pornesc în cătarea lor cheltuind 47 de milioane de dolari pe an.

Click!spune

Rechinul-balenă e cea mai mare vietate de pe planetă, putând să ajungă la 15 metri lungime şi la o greutate de 40 de tone. Deşi sunt uriaşe, cetaceele nu sunt periculose pentru om, hrănindu-se cu peşti, crustacee şi moluşte.

Sunt blânde şi chiar le permit oamenilor să se urce pe ele pentru o plimbare. Rechinii-balenă trăiesc în apele calde din mările tropicale. 73 de milioane de exemplare sunt ucise în fiecare an pentru înotătoarele lor, delicatese în gastronomia asiatică.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alarma pixabay jpg
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
baby 6823431 1280 jpg
De ce ar trebui să te intereseze de unde vine carnea de pui pe care o mănânci JPG
image png
invitati nunta  foto   Shutterstock jpg
skyscraper 347463 1280 jpg
crima sibiuu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net