Hillary Clinton ar putea candida la preşedinţia Statelor Unite
Secretarul de Stat american în exerciţiu Hillary Clinton nu exclude o eventuală candidatură în alegerile prezidenţiale din 2016, într-un interviu comun cu preşedintele Barack Obama.
"Încă sunt secretar de Stat, deci sunt în afara politicii şi nu am dreptul să aud aceste întrebări" despre viitoarele alegeri prezidenţiale americane, a declarat Clinton duminică seara în cadrul emisiunii "60 minutes" de la postul CBS, cu câteva zile înainte de a-i preda conducerea Departamentului de Stat lui John Kerry.
Dar "preşedintele şi cu mine suntem preocupaţi foarte mult de viitorul ţării noastre şi nu cred că, nici el, nici eu, nu putem face predicţii despre ceea ce se va întâmpla mâine sau anul viitor", a continuat Clinton, alături de Obama.
În acest interviu înregistrat la Casa Albă, din care CBS a difuzat fragmente încă de vineri, preşedintele american o acoperă de laude pe cea care l-a înfruntat dur în cadrul alegerilor primare democrate, în 2008.
"Doream să am şansa să spun mulţumesc în mod public, deoarece eu cred că Hillary va rămâne unul dintre cei mai buni secretari de Stat pe care i-am avut", a declarat preşedintele Statelor Unite.
"Am avut o colaborare frumoasă în aceşti patru ani, îmi va fi dor de ea", a continuat Obama, repetând că i-ar fi plăcut ca ea să rămână în post şi în al doilea mandat al său.
Clinton, în vârstă de 65 de ani, nu a oferit indicii clare despre intenţiile sale viitoare, însă tot Washingtonul este convins de candidatura sa în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2016.
Un adevărat as al politicii, aflată pe culmea popularităţii şi adulată uneori ca o celebritate, ea repetă de mai multe luni că vrea să "revină la o viaţă privată" şi dezminte, pe un ton nu foarte ferm, că ar vrea să se lanseze într-o cursă pentru Casa Albă.