Hoţi de alimente, actori fără voie - VIDEO
Atenţie, hoţi! Soluţia găsită de patronul băcăuan poate fi pusă în practică în supermarketurile din toată ţara.
"Pelicula" are o durată de cinci minute şi are scopul de a-i expune public pe cumpărătorii care „uită" să mai plătească.
Din cei trei actori fără voie, unul singur îşi arată intenţia de a plăti mărfurile luate de pe rafturi, dar se răzgândeşte în ultimul moment.
Este vorba despre o doamnă care pune pe tejghea patru pungi cu legume, dar profită de faptul că vânzătoarea lipseşte şi îndeasă rând pe rând sacoşele într-o poşetă voluminoasă.
"Eram în magazin când femeia a pus toate cumpărăturile în geantă şi a plecat. Aranjam nişte marfă şi am văzut că a dispărut prea repede. Când m-am dus la camere mi-am dat seama de ce", detaliază Marian Florea, patronul magazinului.
Al doilea personaj din film este un bărbat care pune în geantă două borcane cu murături şi o cutie de conserve.
„Pelicula" este încheiată de un client hotărât, care ştie exact unde sunt bidoanele cu bere, se duce glonţ la raft, vâră o sticlă în sacoşa adusă de acasă special pentru asta şi pleacă la fel de grăbit.
Patronul susţine că „filmuleţul ruşinii" poate fi completat cu nenumăraţi alţi clienţi şi că are de gând să facă şi un panou unde să posteze fotografiile hoţilor.
„Nu depun plângere la poliţie împotriva lor, dar vreau măcar să-i fac de ruşine", adaugă Marian Florea.
«Panoul ruşinii», patentat la Iaşi
Soluţia hoţilor puşi la „panoul ruşinii" este pusă în practică şi de patronii unui supermarket de cartier din Iaşi.
Imediat ce observă pe camerele de supraveghere un client care doseşte produse, administratorii fac capturi video, printează imaginile şi le adaugă pe o bucată de carton deasupra căruia scrie „Panoul Hoţilor! Nu îţi păta imaginea".
Metoda a dat roade. Câţiva „cleptomani" au venit la magazin, şi-au cerut scuze şi i-au rugat pe patroni să-i scoată de pe panou, ruşinaţi că au fost recunoscuţi de vecini şi prieteni.