Huidu: «Nu sunt nici nebun, nici nu vreau să impresionez»

Ultima actualizare:

    Şerban Huidu, plimbare nocturnă prin Bucureşti. (Foto: Sorin Puiu)
Şerban Huidu, plimbare nocturnă prin Bucureşti. (Foto: Sorin Puiu)

Șerban Huidu a reînceput să scrie pe blogul personal, acolo unde explică faptul că se simte hărțuit de media.

După un an de tăcere, în care a refuzat să facă orice fel de declarații sau să apară în fața presei, Șerbam Huidu a participat la un eveniment organizat de Roton. La plecare, însă, fostul cârcotaș s-a comportat foarte ciudat: s-a plimbat ore întregi pe jos, a urcat de câteva zeci de ori scările dintr-un parc și s-a odihnit, transpirat, pe un gard din fața casei.

Ce s-a întâmplat explică chiar el, pe blog:

Paparazzii” de la evenimentul respectiv au mers cu mine în hoardă, filmând şi făcând poze, peste zece kilometri, iar în parc am urcat nişte trepte de 25 (douazecisicinci) de ori; ei după mine (parcul respectiv are o costişă)! Deci nu am fost singur, ci împreună cu 8-9 hărţuitori în jurul meu! Măcar să simtă că lucrează, că de pitipoance surprinse în pădure e plină lumea! Pozele în care stăteam erau după 3 ore de mers non stop cu paparazzi după mine! Trebuia să fi văzut feţele lor! Şi cred că o să le şi vedeţi cum urcă şi coboară prin parc! Toate la timpul lor! Nu sunt nici nebun, nici nu vreau să impresionez! Pur şi simplu eram obosit!

simeon stalpnicul png

Nu vrea să se întoarcă pe micul ecran

În aceeași postare, Șerban Huidu a ținut să sublinieze că nu are nicio intenție să se întoarcă pe micul ecran, așa cum s-a speculat, și că va pune în continuare bani în contul pe care soția victimei Ștefan Balog susține că l-a închis între timp. ”Îi rog şi pe ei, şi pe avocaţii lor, să conştientizeze realitatea şi să redeschidă contul pe care l-au închis! Nu vreau nimic înapoi! Orice aş face, suferinţa şi pierderile lor nu le pot alina.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
Seminte, foto shutterstock jpg
castor, foto shutterstock jpg
Marius Csampar
thomas plamberger kerstin gurtner facebook jpg
Oua, foto Shutterstock jpg
campina robinet colaj captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net