«I love you, Hagi!»

Ultima actualizare:

Cel puţin asta este viziunea celor de la Fotomac, care au titrat ieri: „Coşmarul a luat sfârşit". Galatasaray a câştigat într-un final trei puncte într-un meci, după trei partide în care nu reuşise decât un egal, şi acela tot sub comanda lui Hagi, în deplasarea de la Fenerbahce de etapa trecută.

„Atingerea magică" a fost titlul preferat de cotidianul Fanatik, care a apreciat că marcatorii din partida cu Antalyaspor, Servet Cetin şi Juan Pablo Pino, sunt marile câştiguri ale echipei de la revenirea lui Hagi.

Stoperul turc a renăscut pur şi simplu sub comanda Regelui, după ce intrase în dizgraţia lui Frank Rijkaard, în timp ce versatilul mijlocaş de bandă columbian dă un randament extraordinar ca vârf împins, cum este folosit de român.

E drept, Hagi nici nu prea are multe opţiuni, având în vedere că sâmbătă nu a putut conta pe şapte jucători de bază, printre care Harry Kewell, Milan Baros, Arda Turan sau brazilianul Elano.

Un alt mare câştig al Galatei este sprijinul suporterilor, treziţi din amorţeală de Hagi, care au umplut la refuz stadionul „Ali Sami Yen" şi au sprijinit echipa ca în vremurile bune.

De altfel, arena din Istanbul a răsunat încă o dată pe acordurile celebrului „I love you Hagi", cântat în cor de miile de fani ai Galatei. Aceştia au avut o contribuţie importantă la prima victorie a lui Hagi în noul mandat, au mai fost de părere cei de la Fotomac, care au comparat aportul fanilor cu un „dopaj legal".

Îl vrea pe Alexe la Istanbul!

Presa turcă a zvonit în ultimele zile că atacantul lui Dinamo, Marius Alexe, ar fi foarte aproape de un transfer pe Ali Sami Yen din iarnă. Informaţia a fost confirmată şi de antrenorul care l-a descoperit pe Alexe, Ianis Guda.

„Am vorbit foarte des cu Hagi despre Alexe, simte ceva special pentru el, îl apreciază enorm. A vrut să îl transfere la 16 ani, vă daţi seama ce curaj avea Hagi. De atunci îl urmăreşte",a declarat Guda.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
lantana jpg
Hartă  Europa -Romania -Polonia -Ucraina - Bilgaria FOTO shutterstock
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin 6316 jpg
serious professional businessman talking phone with customer holding papers hand jpg
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
image
image