Iacov: "FRF este sub dictatură"

Ultima actualizare:

Constantin Iacov l-a acuzat pe Mircea Sandu de dictatură la conducerea FRF. "Astăzi Federaţia este condusă de un dictator. Putem să mergem în continuare într-o dictatură cu Mircea Sandu sau să alegem democraţia", a spus Iacov.

Singurul candidat împotriva actualului preşedinte, Iacov a declarat că va renunţa la salariul aferent funcţiei, urmând să-l reducă la o sumă simbolică. "Îmi voi scădea salariu de la 4000 de euro la 1 euro", a precizat Iacov.

De asemenea acesta a menţionat că îl aşteaptă pe Gică Hagi la conducerea federaţiei, indiferent de postul pe care îl va ocupa. "E păcat că Gheorghe Hagi nu a fost folosit pentru ceea ce reprezintă în fotbalul mondial. Indiferent de funcţie Hagi trebuie să fie în fruntea fotbalului românesc şi eu îl invit să fie preşedinte de onoare sau să ocupe o altă funcţie administrativă", a spus Iacov.

Oponentul lui Mircea Sandu a apreciat şansele de succes ca fiind egale. "Cred că acum eu am undeva între 120 şi 130 de voturi iar Mircea Sandu are între 130 şi 140", a precizat Iacov.

Acesta şi-a expus câteva dintre elementele programului său pentru preşedinţia FRF. Iată câteva dintre acestea:

- sprijinirea cluburilor de liga a II-a şi a III-a. "Trebuie să ajutăm cluburile de liga a treia pentru a începe acest retur. Suma ar putea fi de 5000 de euro, sau FRF ar putea sprijini echipele pentru a merge în cantonament. Pentru echipele de liga a II-a suma ar fi de 10.000 de euro, pentru fiecare echipa", a spus Iacov.

- parteneriate cu autorităţile locale pentru sprijinirea centrelor de copii şi juniori pentru asigurarea transportului şi a condiţiilor de pregătire.

- revitalizarea Asociaţiilor Judeţene de Fotbal. "Acestea sunt o prioritate. De acolo apar tinerii jucători, acolo joacă în primele meciuri", a explicat Iacov.

- crearea unor structuri clar definite pentru arbitrii. "Arbitrii au fost lăsaţi la mijloc pentru ca toată lumea să-i preseze, să-i forţeze după bunul plac. Se poate face un plan general, anumite structuri clar definite aşa cum este în Italia sau Anglia", a declarat Iacov.

- schimbarea sistemului competiţional într-unul cu 12 echipe şi cu un format de playoff.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net