Ialomiţa: Poliţist, suspectat că ar fi implicat într-un accident rutier

Ultima actualizare:

    În urma accidentului, trei maşini au fost avariate
În urma accidentului, trei maşini au fost avariate

Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ialomiţa, comisar şef de poliţie Ştefu Viorel, a dispus, miercuri, cercetarea în regim de urgenţă a unui eveniment rutier în care există suspiciuni că ar fi fost implicat, în calitate de conducător auto, şeful Postului de Poliţie Munteni Buzău, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Evenimentul rutier ar fi fost sesizat Poliţiei, marţi, în jurul orei 20,20, apelantul precizând că pe drumul principal din comuna Munteni Buzău a avut loc un accident rutier, soldat cu avarierea a două autoturisme, la volanul unuia dintre acestea aflându-se şeful de post din localitate, care părea a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.

Potrivit IPJ Ialomiţa, o echipă operativă s-a deplasat la faţa locului, unde se aflau cele două autoturisme avariate, unul dintre acestea aparţinând agentului de poliţie, şi patru bărbaţi, respectiv Constantin F., de 42 de ani, din municipiul Slobozia, Ionuţ I., de 31 ani, din comuna Munteni Buzău, George. D, de 33 de ani, din Urziceni, şi Iulian R, de 32 de ani, din comuna Munteni Buzău, ultimii doi susţinând că au avut calitatea de conducător auto, iar ceilalţi, ocupanţi ai celor două autoturisme.

Întrucât între declaraţiile părţilor implicate în accident existau contradicţii, în sensul că la volanul autoturismului poliţistului s-ar fi aflat Constantin F., agent de poliţie, şi nu Iulian R., cum au declarat aceştia, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest atât a celor două persoane care au declarat că au avut calitatea de conducător auto, cât şi a poliţistului.

Rezultatul a fost pozitiv în cazul poliţistului şi al lui Iulian R., etilotestul indicând o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat la testarea agentului de poliţie şi valoarea de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de-al doilea.

Şeful Postului de Poliţie Munteni Buzău a fost condus la Spitalul Slobozia pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Potrivit Agerpres, conducerea IPJ Ialomiţa susţine că poliţistul se afla în timpul liber şi nu purta uniforma de serviciu în momentul producerii accidentului, dar că "nu va tolera abateri de la Codul de etică şi deontologie şi că va dispune măsuri ferme de sancţionare faţă de cei care, prin comportament şi atitudine, aduc atingere autorităţii instituţiei şi prestigiului profesiei de poliţist".    

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Charles, Camilla, Charlotte, Kate, William, George, Louis, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net