Iată cele mai spectaculoase apariţii vestimentare de la Media Music Awards - FOTO
Cei mai de succes artiști ai anului, cei care au avut, grație impactului la public, cele mai multe difuzări radio-TV și vizualizări pe internet, au participat aseară la Media Music Awards de la Sibiu, unde au susținut recitaluri live și au fost premiați la diverse categorii.
Pe covorul roșu din Piața Mare și-au făcut apariția, începând cu orele 18.30, coborând din limuzine vintage și asaltați de fani și de camelere de filmat și fotografiat, Antonia, Alex Velea, CRBL, Vunk, Deepcentral, Andreea Bănică, Laurențiu Duță, Smiley, Anda Adam, Ellie White, Corina, Mandinga, Andra.
Artistele au strălucit în rochii elegante care le-au pus în evidență siluetele de vis şi le-au descoperit părți ale trupului.
Anda Adam a avut, poate, cea mai spectaculoasă apariție vestimentară, optând pentru o rochie tip sirenă, cu imprimeu de clepsidră, având părțile laterale decupate și îmbogățite cu lame metalice aurii. Apariția vedetei a atras un interes major, Anda fiind fotografiată timp de mai multe minute.
O altă apariție interesantă a fost cea a Corinei, care a îmbrăcat o fustă albă cu șolduri supradimensionate și un sutien cu cupe în formă de con, precum cel al celebrei Madonna.
La capitolul apariții masculine, cea mai interesantă alegere vestimentară a avut-o Alex Velea, care a purtat în picioare pantofi sport galbeni fosforescent cu cap de urs.
Citeşte şi: Vedetele au făcut spectacol pe covorul roșu la Sibiu, la Media Music Awards