Iată-l pe Sir Alex Ferguson la 28 de ani
S-a remarcat în primă fază la Dunfermline Athletic acolo unde a înscris 66 de goluri în trei sezoane, în intervalul 1964-1967. Grație acestui parcurs excelent, Ferguson a fost transferat la Glasgow Rangers pentru 65.000 de lire sterline (75.000 de euro acum), sumă record la acea vreme în tranzacțiile dintre cluburile scoțiene.
Ferguson s-a însurat în 1966 cu o catolică, transferul la Rangers din 1967 fiind foarte criticat de fanii celebrei grupări, una recunoscută ca a protestanților.
În ciuda acestui fapt, Fergie a prins doi ani buni la Rangers, fără trofee din nefericire, Celtic dominând clar fotbalul scoțian în perioada 1965-1974 (9 titluri consecutive de campioană și 6 Cupe).
Ferguson a plecat cu scandal de la Rangers fiind dur criticat pentru evoluția sa din finala Cupei Scoției din 1969, jucată chiar împotriva rivalilor de la Celtic și pierdută cu 4-0. La acel meci, 132.000 de spectatori au fost prezenți pe "Hampden Park".
El a fost considerat vinovat pentru golul al patrulea al "catolicilor", Ferguson scăpându-l din marcaj pe adversarul său direct, la un corner. Fergie a fost trimis la echipa a doua și apoi transferat în liga secundă la Falkirk, în ciuda faptului că avea o ofertă de la Nottingham Forest, soția lui refuzând să se mute în Anglia.
Imaginea de mai sus îl arată pe Ferguson la un antrenament (iulie 1969) în ultima lună petrecută la Glasgow Rangers.