Iată un film românesc, ce cu siguranţă nu te va lăsa rece: "Eu când vreau să fluier, fluier"

Ultima actualizare:

Filmul a fost filmat în 2009, cu o distribuţie formată în mare parte din tineri din centre de reeducare pentru minori. Acesta a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin, din 2010 şi a fost câştigător al Marelui Premiu al Juriului, precum şi al Premiului Alfred Bauer, la acelaşi festival.

Pelicula spune povestea lui Silviu (George Piştereanu), un băiat ce a stat 4 ani într-un penitenciar pe malul Dunării, şi care, cu 5 zile înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată.

După foarte mult timp, mama lui s-a întors din Italia şi acum vrea să-l ia cu ea şi pe fratele mai mic a lui Silviu, Marian, pe care el l-a crescut ca pe un fiu.

Astfel, cele 5 zile se transformă într-o eternitate, mai ales că băiatul trebuie să găsească o soluţie. Lucrurile se complică în momentul în care Silviu se îndrăgosteşte de Ana (Ada Condeescu), studentă la Sociologie, venită în practică la penitenciar.

Presat de timp şi copleşit de emoţii, Silviu închide ochii.

Libertatea, vântul, drumul, primul sărut. Din acest moment i se poate întâmpla orice...

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
bit.ly
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Este sigur consumul de cafea in sarcina, foto Facebook, Shutterstock crop jpg
images jpg
image png
Cum readuci la viață florile tale preferate, foto Shutterstock  jpg
Oskar Schindler a salvat peste 1200 de evrei, foto Pinterest jpg
Botosani 2 jpg
image png
Vladimir Putin Profimedia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net