Iată unde locuiesc cardinalii care îl aleg pe Papa!
Acesta a fost reamenajat cu atenţie, însă cu un aer sobru, pentru a-i încuraja pe electori să se concentreze. Odinioară, cardinalii locuiau pe perioada conclavului în camera fără confort, lipsite de toalete, în palatul apostolic. Astăzi, condiţiile în care sunt cazaţi cei 115 cardinali electori s-au îmbunătăţit.
Clădirea, unde locuiesc unii angajaţi sau funcţionari ai Sfântului Scaun, se află la 500 de metri în spatele Capelei Sixtine, unde are loc Conclavul pentru alegerea Papei. În fiecare dimineaţă, cardinalii se îndreaptă, pe jos sau cu microbuzul, către Capela Sixtină.
La Sfânta Marta, care are şi o capelă elegantă, fiecare cardinal dispune de o cameră şi servicii în regim hotelier (mese şi spălătorie). Majoritatea au băi proprii, şi o cameră alăturată dotată cu birou şi telefon cu linie internă.
Pentru a nu se provoca invidii, camerele au fost atribuite prin tragere la sorţi cardinalilor. La deschiderea conclavului, ei au jurat să păstreze secretele, sub ameninţarea excomunicării. Orice comunicare cu exteriorul, scrisori, telefoane, fax, Internet, ziare, reviste, este strict interzisă, cu excepţia motivelor excepţionale.
Telefoanele şi tabletele sunt inoperabile, datorită unui sistem de bruiaj, care acoperă şi traseul dintre Capela Sixtină şi Sfânta Marta. Atât Capela Sixtină cât şi camerele cardinalilor au fost verificate pentru a se înlătura posibilitatea existenţei vreunui microfon.
Ferestrele reşedinţei, prevăzute cu bare de fier, au fost izolate cu grijă, pentru a se evita orice contact chiar şi vizual, cu exteriorul.
Mâncarea va fi apropiată de cea care este oferită pacienţilor în spitale.