Iată unde sunt «închişi» concurenţii de la «Dansez pentru tine»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

O pensiune cochetă, situată la 15 kilometri de Buftea, este „cuibuşorul de nebunii" al concurenţilor de la „Dansez pentru tine".

Ei se trezesc devreme, căci, în fiecare dimineaţă, la ora 9.00, o maşină vine să-i ducă la repetiţii.

Cei şapte concurenţi rămaşi în concurs, alături de trupa de balet condusă de Edi Stancu, îşi fac de cap seara, în pensiunea care le-a fost pusă la dispoziţie de mai marii postului Pro TV.

Deşi se simt ca o mare familie şi încing activităţi comune menite să-i destreseze, tinerii de la „Dansez pentru tine" nu pierd nopţile. Ei dau stingerea destul de devreme, nu de alta, dar repetiţiile îi solicită şi îi obosesc foarte mult, ei fiind nevoiţi să se conformeze unui program rigid, ca de armată, pentru a da randament.

Care sunt preferaţii tăi de la "Dansez pentru tine"?Dar cei mai antipatici? Comentează AICI!

Trezirea este programată la 8 dimineaţa căci, o oră mai târziu, o dubiţă vine şi îi ia pentru a-i conduce la studiourile de la Buftea, acolo unde se desfăşoară istovitoarele repetiţii.

După aproximativ 15 kilometri, parcurşi într-o jumătate de oră, pe drum de ţară, neasfaltat, concurenţii ajung la destinaţie, unde rămân până după apusul soarelui. Norocoşii selectaţi să participe la „competiţia visurilor" sunt trataţi regeşte.

Click! a aflat că, pe lângă faptul că li se oferă cazare şi masă, concurenţii de la „Dansez pentru tine" au primit şi o diurnă de 100 de lei pe zi, bani pe care îi pun la ciorap, căci nu au timpul necesar pentru a-i cheltui.

Cum toţi concurenţii sunt din provincie, probabil că ei ar fi preferat să fie cazaţi în Bucureşti, însă se pare că organizatorii i-au ferit intenţionat de tentaţiile Capitalei, pentru a se concentra sută la sută asupra show-ului.

Mai citeşte:

Mantea şi-a rupt două coaste la «Dansez pentru tine»

Moni, umplută de vânătăi la "Dansez pentru tine"

Monica face perfuzii înainte de concurs!

Vedeta s-a pricopsit încă după primele zile de repetiţii cu junghiuri groaznice intercostale. Ieri după-amiază, ea a fost la medic.

Din fericire, nu are nici o coastă fisurată: „Nu au apărut complicaţii, dar am dureri destul de mari. Vinerea trecută, mi-au aplicat plasturi specifici pentru sportivi, care atenuează durerile, din zona coastelor".

simeon stalpnicul png

Jean de la Craiova a slăbit 10 kilograme!

Antrenamentele istovitoare, de zece ore pe zi, le-au adus concurenţilor, pe lângă accidentări şi vânătăi, şi câteva kilograme în minus.

Campion la slăbit este Jean de la Craiova, care a dat jos nu mai puţin de zece kilograme, însă Radu Vâlcan îi suflă în ceafă, el fiind mai suplu cu şapte kilograme. Şi Andreea Mantea este încântată de noua ei siluetă, nu de alta, dar acum are muşchi mult mai tonifiaţi şi trei kilograme în minus.

Numai Monica Columbeanu face tot ce-i stă în putinţă să nu slăbească, astfel că, în meniul ei zilnic, a introdus cantităţi industriale de dulciuri: "Mănânc foarte multe dulciuri, în special ciocolată, în unele zile ajung şi la patru pe zi", a povestit soţia lui Irinel.

Jean de la Craiova

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net