Ilan Laufer, amendat după accidentul în care a fost implicat. Fostul ministru a încălcat trei reguli de circulație

Ilan Laufer a fost sancționat după accidentul de pe strada Mircea Vulcănescu, în care a fost implicat marți dimineață, alături de cei doi copii ai săi, gemenii de cinci ani, Davina și Nathaniel, fiind lovit de un autovehicul.

Ilan Laufer
Ilan Laufer

Oamenii legii au decis că fostul ministru trebuie sancționat contravențional cu suma de 2.430 de lei, după ce a încălcat mai multe reguli de circulație: conducerea unei trotinete electrice pe trotuarul adiacent străzii, transportarea a doi minori pe același mijloc de deplasare și angajarea în traversarea străzii fără a coborî de pe trotinetă, intrând astfel în coliziune cu un autovehicul.

„Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un accident, în care au fost implicate un autovehicul și o trotinetă electrică. Din primele date, conducătorul trotinetei electrice, un bărbat în vârstă de 42 de ani, ar fi transportat doi minori pe trotinetă”, precizează Poliția Rutieră. Potrivit sursei citate, „având în vedere că au rezultat exclusiv pagube materiale, persoanele implicate au fost îndrumate la Biroul Accidente Ușoare pentru soluționare. Au fost testați ambii conducători cu aparatul etilotest, rezultatele indicate fiind «zero»”, se arată în precizările Poliției Rutieră.

Cum s-a produs accidentul de pe Mircea Vulcănescu 

La scurt timp după accident, Ilan Laufer a mărturisit că își ducea copiii la grădiniță în momentul producerii acestuia. Fostul ministru a povestit, pe scurt, cum s-a produs incidentul.

„Am coborât să traversez o trecere de pietoni. O doamnă s-a uitat în celălalt sens să vadă dacă vine vreo mașină, nu a fost atentă la trecere. A văzut că vine o mașină și a accelerat și în clipa aia a intrat în noi”, a precizat el, pentru Digi24.

Ce spune Titi Aur despre accidentul în care a fost implicat Laufer 

Titi Aur - Foto: Arhiva Click!
Titi Aur - Foto: Arhiva Click!

Titi Aur, unul dintre cei mai titrați piloți de raliu din țara noastră și expert în conducere defensivă, a criticat dur gestul lui Ilan Laufer. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Click!, Titi Aur a declarat că fostul ministru a procedat greșit și și-a expus copiii unui mare pericol.

„Legea spune că doar o persoană are voie pe trotineta electrică. El a procedat greșit. Faptul că și-a pus copiii pe trotinetă arată cât de inconștienți suntem noi ca popor. Surprinderea mea e cu atât mai mare cu cât Ilan Laufer nu este o persoană needucată, venită din nu știu ce cătun, ca să zici că nu știa la ce se expune. A fost ministru, e o persoană educată, cultă. Dar, totuși, capitolul siguranță rutieră nu există la români. Ceea ce a făcut Ilan Laufer, e complet ilegal, dar mai mult complet imoral. Ești complet inconștient când îți asumi să pui gemenii de 5 ani pe trotineta electrică, lângă tine. Și în mașină, micuții trebuie puși pe scăunel, cu centură. El mai făcuse un accident nefericit în trafic, cu mașina, și atunci s-au lovit, noroc că nu grav”, a declarat expertul pentru Click!.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Volodimir Zelenski și Keir Starmer  Londra FOTO EPA EFE jpg
masline pexels jpg
acc gravida cluj 3 jpg
Șoseaua Nicolae Titulescu1 jpeg
motorina freepik jpg
image png
surprising media woman pixabay jpg
image png
image
image