Conținut scris de Mihaela Cazacu

Se spală de Sfântul Dumitru? Ce spun preoții despre treburile casnice pe 26 octombrie
Pe 26 octombrie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox. Este o zi specială pentru cei care își sărbătoresc onomastica, dar și pentru credincioșii care țin cont de tradițiile și obiceiur
Național
Mesajul lui Fuego după ce a împlinit 50 de ani. Ce regret îl macină: „Cât de nedreaptă e uneori viața”
Fuego a împlinit de curând 50 de ani și a făcut câteva dezvăluiri despre viața sa și schimbările prin care a trecut în ultima perioadă. Artistul, îndrăgit de un public generos, a transmis un mesaj emoționant în care a vorbit despre trecerea timpului și despre felul în care anii și-au pus amprenta as
Vedete românești
Mesaje de Sfântul Dumitru 2026. Urări de La mulți ani pentru familie, prieteni și colegi
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de Mir sau Sfântul Dumitru, sărbătoare celebrată anual pe 26 octombrie, este una dintre cele mai importante din calendarul ortodox și un prilej de bucurie pentru numeroși români care își sărbătoresc ziua de nume. Cu această ocazie, cei dragi le transmit gân
Actualitate
Doar 25 de secunde îți trebuie ca să demonstrezi că ești un geniu! Tu știi cine scapă cu viață?
Testele de inteligență sunt menite să le pună oamenilor la încercare gândirea logică, atenția la detalii și capacitatea de a găsi rapid soluții. Unele dintre aceste provocări par simple la prima vedere, însă ascund capcane care îi pot pune în dificultate chiar și pe cei mai atenți. De această dată,
Fapt divers
FotoLaura Cosoi și soțul său, escapadă alături de fetițe în Pădurea Letea. Experiența specială trăită de întreaga familie
Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean au mers împreună cu fetițele lor într-o vizită specială la Pădurea Letea, unde experiența trăită a fost greu de reprodus în cuvinte. Pe rețelele de socializare, actrița a vorbit cu sinceritate despre decizia de a face o astfel de vizită într-o zi ploioasă și mohorât
Vedete românești
Ce știe Irinel Columbeanu despre problemele financiare ale lui Mr. Pink. Fostul milionar a rupt tăcerea
Irinel Columbeanu a vorbit despre ultimele evenimente din viața sa în cadrul emisiunii „Fiță cu Adiță”, unde a abordat diverse subiecte, printre care și situația financiară a lui Mr. Pink, soțul Monicăi Gabor.
Vedete românești
Cristina Ștefania a rupt tăcerea! Ce spune iubita lui Speak despre participarea la „Insula Iubirii”
Cristina Ștefania, iubita lui Speak, a vorbit deschis despre „Insula Iubirii”, reality show-ul de la Antena 1 care a cucerit numeroși români. Artista a dezvăluit ce părere are despre sezonul 10 al emisiunii, pe care partenerul său îl analizează și îl comentează alături de echipa podcastului „Fiertzi
Vedete românești
Cine rămâne cu averea de aproape 1 milion de euro lăsată în urmă de Mădălina Apostol: „E clar că nu puteam eu să intervin”
Mădălina Apostol a lăsat multă durere în urma sa după ce a decis să își curme viața în noaptea de 12 spre 13 septembrie 2026, lăsând în urmă doi băieți și o fetiță. De curând, Cătălin Grozavu, fostul partener al Mădălinei și tatăl fiicei sale, Miriam, a făcut declarații despre averea pe care aceasta
Vedete românești
Foto„Rugăciunea unui părinte când copiii împlinesc 18 ani”. Mesajul emoționant transmis de Mihai Morar pentru gemenele sale, Mara și Cezara
Mihai Morar a transmis un mesaj emoționant cu ocazia majoratului fiicelor sale gemene, Mara și Cezara, care au împlinit recent 18 ani. Jurnalistul a publicat pe rețelele de socializare imagini de la petrecerea organizată în cinstea tinerelor, alături de o reflecție despre momentul în care copiii aju
Vedete românești
Ozana Barabancea, fotografie rară alături de fiica sa, Gloria. Mesajul emoționant transmis de artistă
Ozana Barabancea este o mamă mândră de copiii săi, Andrew și Gloria, pe care îi are din căsnicia cu pianistul Sorin Terinte. Recent, celebra soprană a publicat pe rețelele de socializare o fotografie rară alături de fiica sa, iar mesajul care a însoțit imaginea a fost unul plin de emoție.
Vedete românești
Alina Laufer, decisă să facă bani din valul de critici: „Publicitatea e publicitate”
Alina Laufer a găsit o nouă perspectivă asupra criticilor pe care le primește în mediul online după intervenția estetică prin care și-a schimbat înfățișarea. Soția lui Ilan Laufer susține că valul de reacții negative nu o descurajează, ci o face să ia în calcul o modalitate prin care ar putea transf
Vedete românești
Doinița Oancea, confesiuni emoționante despre adolescență. Ce i-ar spune actrița versiunii sale de la 14 ani
De la adolescenta timidă și lipsită de încredere în sine la actrița apreciată de public, Doinița Oancea a parcurs un drum care a ajutat-o să se descopere și să își construiască o carieră în lumea actoriei. Recent, artista a vorbit deschis despre provocările adolescenței și despre felul în care prive
Vedete românești
Narcis și Remi, față în față la Insula Iubirii! Cadoul lui Remi pentru ispită a încins spiritele: „Te rog să fii foarte atent la ceea ce scoți pe gură”
Tensiunile au atins un nou nivel la Insula Iubirii, în ediția din 24 octombrie 2026, când Remi, fostul iubit al Biancăi Iotu, s-a aflat față în față cu Narcis Bujor, ispita care a avut o apropiere romantică de tânără. Întâlnirea a avut loc în cadrul unei ceremonii speciale a focului, iar schimbul de
PrimeTime
Simona Trașcă și Marian Buzilă sărbătoresc doi ani de relație! Cum reușesc să mențină vie flacăra iubirii
Simona Trașcă și Marian Buzilă împlinesc doi ani de relație, iar aniversarea îi găsește într-o scurtă escapadă romantică la munte. Cei doi s-au căsătorit în acest an și se bucură de o poveste de dragoste frumoasă, care a evoluat rapid încă de la început. Vedeta a vorbit despre căsnicia cu bărbatul a
Vedete românești
VideoMirela Vaida rupe tăcerea despre colegii de la „Asia Express”! Ce părere are despre Maurice: „Trebuie să înțelegeți!”
Mirela Vaida s-a apucat serios de TikTok și le-a povestit fanilor detalii din culisele „Asia Express”. Prezentatoarea de televiziune a vorbit deschis despre câțiva dintre colegii alături de care a participat la competiție și a făcut dezvăluiri despre relațiile dintre concurenți, momentele tensionate
PrimeTime
FotoIoana Ginghină, fotografie rară cu cea care i-a dat viață! Ce mărturisiri emoționante a făcut actrița
Ioana Ginghină vorbește cu emoție și recunoștință despre mama sa, femeia care i-a fost alături la fiecare pas. Încă din copilărie, actrița și-a perceput mama ca pe o femeie neobosită, care nu era niciodată bolnavă, obosită sau prea ocupată pentru a se dedica ei și surorii sale.
Vedete românești
VideoChef Ștefan Popescu, rețetă ideală pentru Postul Crăciunului! Cum prepară un ghiveci de legume gustos și ușor de făcut
Chef Ștefan Popescu fură startul și vine deja cu o rețetă ideală pentru Postul Crăciunului, care începe pe 15 noiembrie 2026 și se încheie pe 24 decembrie 2026. Bucătarul cunoscut de la „Chefi la cuțite” le-a arătat fanilor cum pregătește un ghiveci de legume gustos, cu ingrediente simple și la înde
Stil de viață
VideoMaria Ciobanu a cântat live, la 89 de ani! Cum sună vocea „Ciocârliei” după o lungă pauză de la spectacole
Maria Ciobanu are 89 de ani, dar muzica rămâne o parte importantă din viața sa. Îndrăgita interpretă de muzică populară se pregătește să revină pe scenă, iar în timpul repetițiilor a oferit un moment care i-a bucurat pe cei prezenți. Artista a cântat live melodia „Doar o mamă poate știe”, iar vocea
Vedete românești
„Nu e atent la ce bagă în gură!” Reacția dură a Ancăi Țurcașiu la adresa părinților care își lasă copiii cu tableta la masă
Anca Țurcașiu și-a construit o carieră de succes de-a lungul anilor, însă puțini știu că artista se implică și în diverse proiecte dedicate familiilor. Recent, aceasta a vorbit despre educație și parenting și a dezvăluit că, pe timpul verii, lucrează într-un complex destinat familiilor cu copii. Exp
PrimeTime
VideoCum s-a camuflat Alina Laufer în propria casă, ca să nu-și sperie copiii, după liftingul facial: „Avea puțină teamă să se uite la mine”
Alina Laufer a vorbit despre reacția copiilor săi atunci când au întâmpinat-o acasă, după operația de lifting facial. Într-o manieră amuzantă, soția lui Ilan Laufer a povestit cum s-a camuflat pentru a nu-i speria pe cei mici în momentul în care a ajuns acasă după intervenția estetică.
PrimeTime
Cristina Șișcanu, avertisment pentru bărbații aflați în relații: „Nu vă bucurați prea tare”
De cele mai multe ori, liniștea mult așteptată de bărbați din partea partenerelor lor nu vine ca o binecuvântare, ci poate marca începutul sfârșitului unei relații. Cristina Șișcanu susține că unul dintre cele mai mari semnale de alarmă pe care un bărbat le poate primi.
Vedete românești
Cu ce problemă se confruntă Ilinca Vandici în sarcină. Teo Trandafir a intervenit imediat: „Nu e nevoie să faci mai mult”
La începutul acestei toamne, Ilinca Vandici a anunțat cu bucurie că este însărcinată pentru a doua oară. Bogdan Boitor, alături de care formează un cuplu de aproximativ doi ani și jumătate, urmează să devină tată, iar de când a dezvăluit că familia lor se mărește, prezentatoarea își ține fanii la cu
Vedete românești
FotoAndreea Popescu, de nerecunoscut după ce și-a schimbat look-ul! Ce și-a făcut la păr fosta soție a lui Rareș Cojoc
Andreea Popescu este mai mândră ca niciodată de noua sa tunsoare. Fosta soție a lui Rareș Cojoc continuă seria schimbărilor și afișează un look proaspăt, care pare să o avantajeze. Obișnuită să împărtășească momente din viața de zi cu zi cu urmăritorii săi, vedeta nu a ezitat să le arate acestora ce
Vedete românești
Anca Țurcașiu, părere tranșantă despre românce. Ce spune despre operațiile estetice și femeile care își pun cariera pe primul loc
Anca Țurcașiu este una dintre cele mai îndrăgite artiste din România, cu o carieră de succes atât în muzică, cât și în actorie. De-a lungul anilor, artista a reușit să își păstreze notorietatea și să rămână aproape de publicul său. Recent, aceasta a fost invitată în podcastul „Celebru și părinte”, m
PrimeTime
Copilăria dureroasă a Prințului Marco de la Insula Iubirii! Mama l-a părăsit când avea doar 15 ani: „Nu am ce să iert eu”
Prințul Marco a vorbit cu sinceritate despre drama care i-a marcat existența. Concurentul de la „Insula Iubirii” a făcut dezvăluiri mai puțin cunoscute despre viața sa personală și a povestit cum a trecut peste abandonul mamei sale, dar și cum a fost relația cu tatăl lui.
PrimeTime
Radu Ciucă, dezvăluiri despre relația cu părinții săi. Ce spune despre cea mai grea cumpănă din viața lui
Cu o carieră de aproape două decenii în televiziune, Radu Ciucă a ales să vorbească despre aspecte mai puțin cunoscute ale vieții sale personale. De curând, prietenul și mâna dreaptă a lui Cătălin Măruță a făcut dezvăluiri despre relația cu părinții săi, dar și despre unul dintre cele mai dificile m
Vedete românești
Cine este Horia Neșcu, tânărul care a întors toate cele patru scaune la Vocea României
Ediția din 23 octombrie 2026 a emisiunii Vocea României a adus în fața antrenorilor noi voci și talente care își doresc să își ducă pasiunea pentru muzică la un alt nivel. Printre concurenții care au oferit un moment emoționant și spectaculos s-a numărat Horia Neșcu.
PrimeTime
VideoCabral, surpriza serii la „Vocea României”! Cine l-a însoțit? „Vreau să vă fac cunoștință cu soția lui”
Cabral, cunoscutul prezentator de televiziune, a fost protagonistul unei surprize de zile mari în ediția „Vocea României”, difuzată vineri, 23 octombrie, de la ora 20:30, la PRO TV. Acesta a urcat pe scena show-ului în calitate de concurent, iar apariția sa neașteptată i-a luat prin surprindere pe a
PrimeTime
Cristina Stroe și Damian Drăghici, trucul simplu pentru murături delicioase: „Asta-i tot!”
Cristina Stroe și Damian Drăghici se numără printre vedetele care au început deja pregătirile pentru iarnă. Cei doi au petrecut timp împreună în bucătărie, unde s-au ocupat de murături, iar la final le-au arătat fanilor imagini cu borcanele pline de bunătăți.
Vedete românești
Marina Voica a ajuns pe mâinile medicilor. Artista a fost internată de urgență în spital
Marina Voica, una dintre artistele îndrăgite de generații întregi de români, trece prin momente dificile din cauza problemelor de sănătate. Cu o carismă aparte și o energie care a cucerit publicul de-a lungul anilor, cântăreața le-a dat motive de îngrijorare admiratorilor săi, după ce starea sa de s
Vedete românești