În prag de al doilea duel, Augustin Viziru a slabit 7 kg! FOTO

În prag de al doilea duel, Augustin Viziru a slabit 7 kg! FOTO

Ultima actualizare:
Augustin si Aurora
Augustin si Aurora

Augustin Viziru a slăbit 7 kg de când a intrat în competiţia “Dansez pentru tine”, el munceşte până la epuizare şi câte 10 ore pe zi.

Augustin Viziru susţine că efortul depus la Dansez pentru tine i-a adus o condiţie fizică foarte bună

"Sunt trist că juriul nu mi-a explicat de ce mi-a dat note mici. Mi-aş fi dorit să ştiu ce am de făcut mai departe, ce am greşit, ce trebuie să îndrept. Imediat după emisiunea de vineri eram toţi trei, Aurora, coregrafa Doina Botiş şi cu mine, foarte supăraţi, frustraţi, îngânduraţi şi munceam cu lacrimi în ochi până într-un moment în care am spus că nu mai trebuie să ne gândim la nimic, ci trebuie doar să muncim.

Şi asta am făcut, repetăm, repetăm, repetăm şi iar repetăm până la epuizare. Încercăm să nu ne oprim şi să nu picăm pe gânduri", spune Augustin care speră că cei de acasă să fie de partea lor şi să înţeleagă că Aurora la cei 23 de ani ai ei are pe umeri povara întregii familii.


    Augustin si Aurora
Augustin si Aurora


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
cutremur seism romania harta shutterstock 2122729157 jpg
cca9298f 9d1d 4814 8dea a90630b831e6 jpg
car mechanic changing wheels car jpg
leacul zilei cu lidia fecioru remediu pentru cei care sufera de pietre la rinichi 524138 jpg
Vlad Bălțățeanu (1) jpg
record mondial skateboard guinness jpg
cheie usa istock jpg
DN1 jpeg
image
image