În România, mori cu zile!

Clipe lungi de suferinţă, lacrimi, spaime, nopţi albe urmărind răsuflarea prichindelului sau picătura ce cade din perfuzor în branula înfiptă în mânuţa străvezie. Numai mamă să nu fi!

La atâta noian de amărăciune se adaugă şi disperarea că nu au bani ca să le asigure copiilor tratamentele necesare, mâncare sau şedinţele de recuperare.

Nu vă pot descrie ce se întâmplă cu o mamă a cărui copil e bolnav de leucemie sau talasemie şi căreia i se spune că preţul vieţii copilului ei se măsoară în 100.000, 150.000 sau 200.000 de euro!

Suma e atât de mare încât deznădejdea o răpune pe mămică, în prima fază. Apoi începe un război al nervilor într-un hăţiş birocratic.

Mămicile se învaţă una pe alta, schimbă informaţii despre căile pe care să apuce, despre cum să obţină formularul E112, cel prin care poate obţine finanţare de la stat pentru tratarea copilului într-o clinică din străinătate.

Câteodată au noroc şi de sprijinul unei fundaţii sau al unor persoane particulare. Sistemul sanitar, ambigu şi sărac, nu le ajută mai deloc în traversarea problemelor materiale.

Teoretic, pentru afecţiunile grave precum cancerele şi leucemiile, tratamentele trebuie să fie gratuite. Practic...nu-i chiar aşa, spun mămicile.

Chiar şi medicii recunosc că sunt anumite medicamente scumpe, pe care ei nu pot să le asigure, dar pe care le recomandă ştiind ce efecte benefice au asupra micuţilor pacienţi. «În România, mori cu zile», mi-a spus o mamă. Statul ne-a dat o veste: bugetul pentru Sănătate este mai mic decât anul trecut.