În şapte ani, a făcut 1.500 de reclamaţii

În şapte ani, a făcut 1.500 de reclamaţii

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Spaima funcţionarilor publici trăieşte la Buzău.  Nicolae Socoleanu a pornit o adevărată luptă de gherilă împotriva acestor angajaţi, nemulţumit de neregulile din administraţia publică.

Nicolae Socoleanu, un buzoian de 42 de ani, a depus până acum peste 1.500 de petiţii împotriva unor "nereguli administrative".

Supărat pe sistem, în urma nesoluţionării favorabile a unei cereri depuse în urmă cu şapte ani, Nicolae Socoleanu a pornit o adevărată campanie împotriva administraţei publice.

Omul spune că, din anul 2002 şi până în 2009, a făcut reclamaţii cu duiumul, vizând de la lipsa de transparenţă a administraţei publice la faptul că Primăria nu şi-a actualizat site-ul oficial.

"Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva ca să schimb acest sistem. A urmat o campanie febrilă în care depuneam reclamaţii chiar şi în fiecare zi. Am trimis petiţii chiar şi la instituţia prezidenţială", spune petiţionarul. Omul a pus "tunurile" şi pe Forţele de Muncă.

Zilnic vizitează instituţiile şi «vânează» neregulile

"A depus prin anul 2005 câteva reclamaţii respinse de instanţa de judecată, ca fiind neîntemeiate. Era nemulţumit de modul în care se organizează bursa locurilor de muncă şi de modalitatea în care angajatorii îşi recrutează personalul", a declarat Valeriu Dimciu, directorul AJOFM Buzău.

Pentru a lupta eficient, buzoianul a absolvit şi Facultatea de Drept. "Toate acţiunile juridice mi le-am făcut singur, n-am avut nevoie de avocat", spune Socoleanu.

În fiecare dimineaţă, buzoianul dă o raită pe la toate instituţiile din Buzău, ca să depisteze neregulile administrative. 

"Până acum am câştigat şi două procese"Nicolae Socoleanu,42 de ani

simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
mrdjrlawrence ankle 3135710 jpg
creier uman Shutterstock jpeg
ceapa verde jpg
Băuturi energizante jpg
hitler  jpg
 Sambuca di Sicilia FOTO Profimedia
carabinieri jpeg
carabinieri jpeg
image
image