Încă 4 ani cu Răzvan Lucescu
Mircea Sandu şi Ionuţ Lupescu vor să mizeze pe continuitate şi de aceea s-au pus de acord în privinţa viitorului naţionalei.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
LIVETEXT Franţa - România 2-0. Primul gol, precedat de ofsaid
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Citeşte şi:
Lucescu: "Cu Franţa avem o şansă bună să obţinem un rezultat favorabil"
Pericol! Astrele, contra lui Răzvan!
Lupescu: "Indiferent ce facem cu Franţa, Răzvan nu va pleca! Putem scoate un egal"
Tricolorii s-au antrenat pe o ploaie torenţială! (FOTO)
Lupescu a propus ca Răzvan Lucescu să mai rămână încă patru ani la naţională, iar Naşul a acceptat imediat. Cei doi au pus la punct şi detaliile noului contract, care îi va fi prezentat lui Lucescu luni dimineaţă şi pe care ei speră ca acesta să îl accepte.
Obiectivul lui ar fi calificarea la Mondialul din 2014, care se va desfăşura în Brazilia, iar în termeni financiari, actualul angajament, de 250.000 de euro pe an, pe care îl are Răzvan, va fi majorat cu 50 %. Asta înseamnă că Lucescu jr. va încasa puţin peste 30.000 de euro pe lună.
Cum s-a ajuns la varianta prelungirii contractului lui Răzvan Lucescu, deşi acesta a fost contestat dur o parte a conducătorilor din fotbalului românesc? Lupescu şi Sandu sunt mulţumiţi de felul în care acesta munceşte la naţională.
Îl văd preocupat, deschis şi consideră că are un plan pe termen lung. Extrem de importante au fost şi momentele în care, deşi tânăr şi mai puţin experimentat, Răzvan a tranşat în favoarea echipei conflictele cu unii jucători care au derapaje comportamentale de comportament, gen Mutu, Marica, Săpunaru ori Adrian Cristea.
Vezi şi:
Rednic: "Dacă pierde în Franţa, Răzvan merge la Rapid"
16 milioane de euro câştigă «tricolorii» pe an!
Zicu şi Ştefan Radu, surprizele lui Răzvan
Păstrându-l pe Răzvan şi dându-i un nou mandat la naţională, federalii vor să înăbuşe şi pretenţiile „opoziţiei", care nu-l mai vrea pe Lucescu antrenor. E vorba în principal de fraţii Ioan şi Victor Becali, impresarii care nu pierd nicio ocazie de a-l critica pe Răzvan şi a-l propune în locul lui pe Hagi.
În toată această chestiune a prelungirii contractului de selecţioner al lui Răzvan Lucescu, principala problemă pare a fi chiar poziţia acestuia. El a declarat public că în momentul în cazul în care România va pierde şansele de a merge la Euro 2012 va demisiona, considerând că şi-a terminat treaba la naţională.
Scârbit şi de atacurile la adresa lui şi a familiei sale, Lucescu e tentat să iasă din această lume şi să preia o echipă de club din străinătate, pentru a-şi vedea liniştit de treabă.
Ar face 5 ani, ca tatăl său
Dacă Răzvan va accepta oferta FRF şi va duce la capăt noul mandat el ar sta cinci ani la naţională, din 2009 până în 2014. Cinci ani a stat şi tatăl său la prima reprezentativă, între 1981 şi 1986.
Într-o ierarhie a continuităţii, Mircea Lucescu este depăşit doar de Anghel Iordănescu (1992-1998) şi Gică Popescu (1951-1957) şi se află la egalitate cu Angelo Niculescu (1967-1972).
Au profitat de reduceri
Selecţionerul Răzvan Lucescu nu le-a aglomerat deloc programul fotbaliştilor săi. Ieri dimineaţă, în loc de antrenament uşor sau de studio video - aşa cum proceda de obicei- a preferat să-I lase liber pe băieţi.
Fotbaliştii s-au relaxat la cumpărături timp de aproape două ore, profitând şi de reducerile din magazinele din Capitala Franţei. Chivu şi restul coechipierilor au mers la unul dintre cele mai mari Mall-uri din Paris, lăsând la o parte tradiţionala ieşire la billiard sau plimbarea pe Champs Elysee.
Fotbaliştii naţionalei s-au relaxat înaintea meciului cu Franţa într-un centru comercial din Paris
Mihai Neşu, fundaşul olandezilor de la Utrecht, adversara Stelei în grupele Europa League, nu s-a dezlipit de jucătorii din Ghencea. "Bichonul" s-a întreţinut la plimbare în special cu portarul Ciprian Tătăruşanu.
Revenit la echipa naţională după o lungă absenţă, mijlocaşul Timişoarei, Ianis Zicu, a fost oarecum stingher printre "tricolori". Fotbalistul s-a uitat cu atenţie la câteva magazine cu articole vestimentare şi doar din când în când s-a conversat cu câte un coleg, în momentul în care se intersectau prin magazine.
Nici Ciprian Deac nu a părut că se simte foarte mult în largul lui. Jucătorul transferat de nemţii de la Shalke04 a lăsat impresia că este fie foarte apăsat de miza partidei, fie extrem de concentrat.