Încăierare între poliţişti cu nepoţii unui milionar VIDEO

Încăierare între poliţişti cu nepoţii unui milionar VIDEO

Ultima actualizare:

Poliţiştii au oprit un autoturism al cărui număr de înmatriculare din spate nu era conform legii. În timp ce lucrătorii de poliţie întocmeau procesul-verbal de contravenţie, conducătorul autoturismului a început să-i înjure pe oamenii legii .

Conducătorul autoturismului, Mircea Onacă a încercat să se pună în mişcare cu autoturismul, iar unul dintre agenţi a încercat să îl împiedice. Şoferul l-a împins şi l-a lovit cu portiera pentru a-l îndepărta.

Agentul a reuşit să îl scoată din autoturism, dar când a încercat să-l imobilizeze pe bărbat, au sărit în ajutor fratele şi prietena conducătorului auto, pasagerii din autoturism. Astfel bărbatul a reuşit să scape, lovind pe unul dintre poliţişti.

Şoferul a fugit, revenind după câteva minute. El a fost imobilizat şi încătuşat de către agenţii de poliţie. Mircea Onacă riscă între 6 luni şi 3 ani de închisoare pentru că a lovit poliţistul.

Cei doi fraţi sunt nepoţii milionarului clujean Vasile Onacă, patronul Oncos, care se află pe poziţia 380 în Top Forbes, cu o avere estimată la 12-13 milioane de euro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
valentina si vlad jpg
avion freepik jpg
Prințul William, Kate Middleton  foto   Profimedia jpg
costa cruises  jpeg
loto istock jpg
teren agricol si tractor   foto pixabay jpg
Titluri de stat
aeroport pixabay jpg
image
image