Incendiu de amploare la Moşniţa Veche: tone de paie au ars - FOTO

Ultima actualizare:

Tone de paie au ars ore în şir. Cinci autospeciale şi zeci de pompieri s-au luptat cu flăcările mai multe ore. Din tonele de paie, doar câteva kilograme au fost salvate. Fumul gros a acoperit întreaga comună.

Incendiul a pornit cu câteva zeci de minute înainte de miezul nopţii şi a durat până în zori.Rând pe rând, cinci autospeciale ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Banat" au intervenit în zonă pentru a pune capăt infernului, mai ales că flăcările riscau să se extindă şi la locuinţele din imediata apropiere. Localnicii au ajutat cum au putut, de la găleţi cu apă la saci de nisip.taguri

Lupta pompierilor cu focul a fost îngreunată de vântul puternic, astfel că doar în zori incendiul a fost stins.

"Incendiul a pornit de la furtună. Putea să ne ardă casa dacă nu veneau pompierii. Mai tot fânul a ars. Chiar dacă a fost fum mult, noi nu am plecat. Nu puteam să mă ascund şi să mă gândesc că îmi arde şi mie casa. Nu ai cum să te lupţi de la egal la egal cu natura", a spus Angelica Floare, localnică.

VEZI AICI FOTO DE LA INCIDENT



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
Nicușor Dan la BDSA FOTO Mediafax
fructe istock jpg
Strategii de joc pentru loto online  cum să ți alegi sistemul preferat jpg
image
image