Închiriază-ţi casa cu contract!

Ultima actualizare:

Contractul de închiriere (cedare a folosinţei bunurilor mobile sau imobile) reprezintă acordul de voinţă al părţilor.

Pentru a fi acoperiţi din toate punctele de vedere, Încheiaţi un astfel de act cu chiriaşul dv. şi înregistraţi-l la organul fiscal competent.

Contractul nu trebuie autentificat de un notar public. Odată încheiat contractul trebuie să ştiţi că nu aţi scăpat de obligaţii, întrucât banii pe care îi câştigaţi din această activitate trebuie declaraţi fiindcă sunt supuşi impozitului pe venit.

Dacă omiteţi să faceţi acest lucru, sunteţi pasibili de amendă cuprinsă între 4.000 şi 5.000 lei.

Iată ce trebuie să faceţi:

- să încheiaţi un contract de închiriere;

- să înregistraţi contractul la Administraţia Finanţelor Publice din localitatea în care se află casa, în termen de 15 zile de la încheierea lui;

- să declaraţi veniturile estimate din această activitate, în termen de 15 zile de la încheierea contractului;

- să achitaţi impozit pe venitul realizat, anticipat, în 4 rate egale, până la data de 15, inclusiv, a ultimei luni din fiecare trimestru.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Drosia Chalkida x jpg
whatsapp depositphotos1 jpeg
maebh howell business insider webp
iarna severe weather jpeg
santorini getty jpg
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
image
image