INCREDIBIL: A plecat în Istanbul ca să facă poze și a fost dată dispărută!

INCREDIBIL: A plecat în Istanbul ca să facă poze și a fost dată dispărută!

Ultima actualizare:

Sierra a făcut multe fotografii anul trecut, publicându-şi creaţiile pe Istagram. A ajuns să aibă peste 3000 de abonaţi la profilul său.

Mai multe persoane pe care femeia le-a întâlnit pe Istagram au încurajat-o să viziteze Istanbului, potrivit declaraţiilor soţului Sierrei, Steven, pentru CNN. Persoanele respective s-au oferit chiar să îi fie ghizi.

Imediat ce a ajuns la destinaţie, Sierra a început să încarce fotografii din Istanbul, pe Istagram şi a păstrat legătura cu familia, pe Skype.

Femeia a fost plecată şi într-o excursie în Olanda şi în Germania, începând cu 15 ianuarie, unde s-a dus ca să fotografieze lucrări de graffiti, pentru ca apoi să plece din nou spre Istanbul, pe 19 ianuarie. Trei zile mai târziu, Sierra nu a mai dat niciun semn de viaţă.

Femeia îşi replanificase zborul de întoarcere pe 22 ianuarie pentru a-i surprinde pe cei doi fii ai săi, de 9 şi de 11 ani.

Cu doar câteva zile înainte de data la care trebuia să plece din Istanbul, Sierra a discutat cu tatăl său pe Skype, ca să îi amintească detaliile legate de numărul zborului şi de ora la care trebuia să ajungă. Pe 21 ianuarie, i-a trimis un mesaj surorii sale, în care îi scria că se bucură foarte mult pentru că urmează să se reîntoarcă la New York.

Când tatăl ei s-a dus să o ia de la aeroport, Sierra nu a mai apărut. Mai mult decât atât, operatorii l-au informat pe bărbat că fiica sa nu s-a îmbarcat niciodată pentru zborul respectiv.

„Ea a păstrat contactul cu noi, tot timpul. Şi apoi să nu mai ştim nimic despre ea? Astfel de lucruri nu o caracterizează", declară mama Sierrei.

Câteva zile mai târziu Steven Sierra, împreună cu fratele soţiei sale au aterizat la Istanbul, ca să ajute poliţia locală să o găsească pe femeia dispărută. Ultimele imagini cu fotografa au fost înregistrate pe o cameră de supraveghere, dintr-un mall, pe 20 ianuarie.

Managerul hotelului privat în care a locuit Sarai Sierra, pe perioada călătoriei, a mărturisit că a văzut-o ultima dată, chiar în ziua în care au fost surprinse şi imaginile din mall. Femeia nu a mai intrat de atunci nici pe Skype, iar ziua următoare ar fi trebuit să se reîntoarcă la New York.

După ce familia sa a dat-o dispărută, câteva dintre lucrurile sale personale, inclusiv paşaportul şi documentele de sănătate, au fost găsite în camera din Istanbul, în schimb iPhone-ul şi iPad-ul nu se aflau acolo.

Familia femeii dispărute trece prin momente de depresie profundă. Steven Sierra şi-a pierdut pofta de viaţă şi îşi doreşte ca într-o dimineaţă să nu mai ajungă să se trezească, scrie CNN.

Nu aş dori aşa ceva nimănui. Există momente în care simţi că îţi pierzi minţile, declară bărbatul.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
buric femeie jpg
tumisu brain 7314501 jpg
image png
oras antic scufundat jpg
ficat jpg
livrator premiu literar jpg
canapea stil viata sedentar televizor istock jpg
lup shutterstock 1045008397 jpg
image
image