Încurajaţi copilul să-şi aducă prietenii acasă!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

„Spune-mi cu cine eşti prieten ca să-ţi spun cine eşti", aşa sună un celebru proverb românesc. Şi cum ai putea cunoaşte mai bine prietenii copilului tău decât atunci când îţi trec pragul casei. Acesta este doar unul dintre motivele pentru care vizitele între copii trebuie încurajate.

Încă de la o vârstă fragedă, de când copiii încep să comunice, să se joace cu alţi copii, le puteţi oferi ocazia să se viziteze reciproc.

„În ziua de azi, mulţi copii se retrag în faţa televizorului şi a calculatorului, uitând să se mai joace între ei. Acest gen de vizite îi ajută în primul rând să se socializeze. Apoi, un alt avantaj e că se întâlnesc într-un mediu ferit de pericole. Nu în ultimul rând, părinţii pot vedea, astfel, în ce anturaj se învârte copilul lor", spune psihologul Click!, Mihaela Vintilă.

Citeşte şi:

De ce ne simţim din ce în ce mai singuriSpune-mi cum e viaţa ta sexuală, ca să-ţi zic cum stai cu sănătatea

Dacă în cazul celor mici e simplu, în cazul vizitelor între adolescenţi, părinţii e bine să se poarte cu mult tact. Cât de mult timp e bine să stea cu tinerii, cum să le atragă atenţia atunci când dau muzica prea tare sau cum să-i spună copilului că anturajul e de evitat?

„Politicos este ca, atunci când adolescentul primeşte musafiri, să faci cunoştinţă cu ei şi să schimbaţi câteva cuvinte. Îi poţi servi cu ceva, să fii drăguţ, ca o gazdă, dar să stai cât se poate de puţin pentru ca adolescentul să poată fi gazdă, la rândul lui. Retrage-te după 5 minute, pentru a le oferi intimitate", te sfătuieşte psihologul.

Dacă sunt prea gălăgioşi, nu intra să le atragi tuturor atenţia, ci cheamă-ţi deoparte fiul sau fiica. Dacă vizita se prelungeşte prea mult şi tinerii, furaţi de jocuri şi de conversaţie, uită de teme, părintele poate aminti delicat acest lucru, fără a face musafirii să se simtă prost. O vizită nu trebuie să dureze mai mult de două ore.

Ce faci dacă nu-ţi plac prietenii lui

Dacă anturajul copilului tău ţi se pare dubios, nu arăta asta de la început, mai ales că prima impresie poate fi greşită. Părerile negative directe trebuie evitate. Pune-ţi copilul în gardă, dar cu mult tact, fără a pune etichete de genul „derbedeul, nespălatul ăla". Comunică-i ideile tale, însă dă-i senzaţia că doar el va decide.

simeon stalpnicul png

Tinerii pot dormi unii la alţii, în weekend

Vizitele trebuie să fie reciproce şi să aibă loc, de preferat, în weekend, atunci când tinerii pot chiar dormi unii la alţii. „Dar să nu fie mai mult de două vizite într-o săptămână pentru că ocupă mult timp, iar copiii au acum, pe lângă şcoală, tot felul de alte activităţi unde oricum socializează.

Dacă ai fată, o poţi lăsa în vizită la un băiat, dar e de preferat să fie mai mulţi. De asemenea, atunci când îl laşi să doarmă la prieteni, nu uita să ceri numerele de telefon ale celuilalt părinte şi să vorbeşti cu el, înainte”, vă sfătuieşte Mihaela Vintilă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
demolare gara velenta oradea 01112024 1 jpeg
Nichita Stanescu jpg
Banner Târg Crăciun
Calatorie jpg
Adina Matei comisar licitatie Artmark record Grigorescu jpg
bani multi pensie jpg
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
image
actualitate.net
image
actualitate.net