Înjurături şi palme ca să dormi ca boschetarii

Redacţia Click!, ora 16.30. O pereche de nădragi soioşi şi rupţi ca vai de ei, o bluză aşijderea şi o pălărie de vară îndesată pe cap!

Aşa arătam la capătul unei jumătăţi de oră de aranjat în faţa oglinzii, în momentul în care am părăsit redacţia şi m-am îndreptat spre Piaţa Operei, acolo unde, la doi paşi de Spitalul Studenţesc, se află adăpostul pentru oamenii străzii.

Adăpostul pentru oamenii străzii, ora 17.20. Cred că sunt peste 50, poate 60 de bărbaţi care aşteaptă la rând să fie deschise porţile. Trag cu urechea şi aflu că doamnele au întâietate. Decid aşadar să pătrund în adăpost strecurându-mă printre femei.

Incinta adăpostului, ora 18.00. Imediat ce se deschid porţile, dau de câteva ori din coate şi iată-mă dincolo de gard. În urma mea se dezlănţuie corul de înjurături. Mă aleg şi cu o scatoalcă după ceafă.

Biroul administraţiei, ora 18.35. Mi se iau datele din buletin. Sunt întrebat dacă am mai fost în adăpost şi de cât timp dorm pe străzi. Le îndrug o poveste lacrimogenă pe care sunt dispuşi să o înghită. Sunt expediat la baraca "Pinul", unde sunt cazat cu alţi 4 inşi în cameră.

Ne împrietenim repede. Povestea fiecăruia în parte sună peste măsură de trist. "Am avut, până acum 4 ani, o soţie, o casă şi un loc unde să pun capul pe pernă. Totul a fost frumos până când am divorţat şi am pierdut tot. Am ajuns în stradă", îmi mărturiseşte bucureşteanul Lucian (43 ani).

Pavel (48 ani) îşi sprijină cârja de perete şi se pune şi el pe istorisit. "Pe mine băncile m-au distrus. Nu am fost în stare să mai plătesc ratele şi m-am trezit fără casă. Acum sunt singur, că m-a părăsit şi soţia", mi se confesează el.

Firul poveştilor continuă să se depene. Încet! Ca-n sânul unei familii aşezate la gura sobei. Pe la 21.00, vine şi mâncarea. Felul unu, pilaf cu carne. Felul doi o ciorbă de perişoare.