Întârzieri de 9 ore pe calea ferată din cauza ploilor!
Citeşte şi:
Furtuna a făcut ravagii în vest: sute de case inundate, E70 închis - VIDEO
Pe lângă cele două trenuri care aveau destinaţia finală Timişoara, o serie de alte garnituri au rămas blocate pe acelaşi câmp. De vină sunt viiturile care au dus la inundarea a peste 400 de case. Copacii au picat direct peste calea ferată, iar pământul s-a surpat în mai multe locuri. Din această cauză, nici un tren nu a mai putut înainte de staţia Domaşnea (Lunca Timişului), judeţul Caraş-Severin.
În timp ce călătorii aşteptau explicaţii, cei de la CFR erau în silenzio stampa. "Ne-au ţinut ca pe nişte vite. Măcar să fi fost minţiti. Au fost copilaşi în tren care au răbdat de foame şi de sete. Eu cred că în cele patru ore cât am stat pe câmp, cei de la CFR puteau să ne pună la dispoziţie măcar nişte autobuze. A fost debandată totală. La noi în compartiment a fost şi un domn din străinătate care a descoperit că până şi în Africa e mai bine decât în ţărişoara noastră", a spus Marian Nechifor, unul dintre călătorii blocaţi de viitură.
Text foto: Familia Mătuşag şi-a petrecut toată noaptea în gară
În Gara de Nord din Timişoara, rudele călătorilor au îndurat aşteptarea cu cafele. Nici măcar ei nu au primit mai multe informaţii privind întârzierea trenului rapid şi accelerat. Pentru a nu lungi întârzierea, în cele din urmă, cele două trenuri au fost alipite, astfel că trebuie să ajungă în acelaşi timp în Gara de Nord din Timişoara.
Cel mai mare duşman al celor din gară a fost tabelul electronic ce anunţa sosirile întârziate
Rudele şi prietenii celor din acceleratul 1691 şi rapidul 693 au umplut până la refuz sălile de aşteptare. Cei care nu au mai avut loc au dormit în maşini. Familia Mătuşag a venit tocmai de la Arad în gară pentru că aşteptau o... măicuţă. Oamenii nu au mai rezistat la oboseală şi au dormit în maşină. "Dacă ştiam că trebuie să aşteptăm atâtea ore m-aş fi dus eu după măicuţă cu maşina. CFR-ul îşi bate joc de călători, asta e problema", a spus Dumitru Mătuşag, în timp ce soţia lui se îngrozea când privea tabela de sosiri.