13,5 tone de aur s-au găsit acasă la un politician chinez corupt. Incredibil câţi bani a putut să adune din mită
Un politician chinez corupt este acuzat că i s-au găsit acasă 13,5 tone de aur şi o sumă uriaşă de bani din mită. Zhang Qi, de 58 de ani, a fost demis din funcţia importantă pe care o deţinea în provincia Hainan.
Un polician comunist din China, care deţinea o funcţie importantă în provincia Hainan este acuzat de corupţie după ce i s-au găsit acasă 13,5 tone de aur sub formă de lingouri şi bani cash în valoare de 36,9 milioane de dolari. Descoperirea şocantă din locuinţa lui Zhang Qi a fost făcută la începutul lunii. Valoarea aurului s-ar ridica la uriaşa sumă de 639 de milioane de dolari. Politicianul corupt a fost deja demis din funcţia pe care o deţinea în administraţia locală. Zhang Qi ar fi primit şi multe vile de lux drept şpagă.
Dosarul mitei la RAR. Ce parole foloseau funcţionarii corupţi
Fondatorul grupului "Corupția ucide", nominalizat la titlul "Personalitatea europeană a anului"
Mai bogat decât cel mai bogat chinez
Dacă sumele sunt adevărate, Zhang Qi ar fi mai bogat decât Jack Ma, care are o avere de 37 de miliarde de dolari, potrivit Forbes. Zhang a fost secretar al Comitetului Partidului Comunist din Haikou, capitala provinciei Hainan, care are o populaţie de nouă milioane de locuitori. Avea putere egală cu cea a unui primar de oraş. Autoritatea de supraveghere a corupţiei a anunţat într-o declaraţie dată publicităţii la 6 septembrie că Zhang Qi a încălcat legea şi disciplina şi este supus cercetărilor. Zhang Qi s-a născut în provincia chineză Anhui şi a intrat în Partidul Comunist în 1983. Este al 17-lea oficial investigat pentru corupţie în China de la începutul anului. 13,5 tone de aur s-au găsit acasă la politicianul chinez corupt Zhang Qi.