27 de lucruri pe care să le faci înainte să te căsătorești VIDEO

Ultima actualizare:

    Pornește în aventura vieții tale și descoperă lucruri noi despre tine, înainte să îmbătrâneștiFoto: Getty
Pornește în aventura vieții tale și descoperă lucruri noi despre tine, înainte să îmbătrâneștiFoto: Getty

Ai o singură viață, așa că trebuie să te bucuri din plin de ea. Până să te căsătorești și să îți întemeiezi o familie, trebuie să bifezi acestastă listă de activități inedite.

Lasă deoparte grijile de zi cu zi și învață să trăiești clipa. Timpul trece rapid pe lângă tine și nu vrei să te trezești cu regrete mai târziu. Fă-ți o listă cu lucrurile pe care vrei să le faci înainte să te căsătorești, cât timp ești liber și nu ai foarte multe responsabilităţi.

Iată 27 de lucru pe care trebuie să le faci înainte să te căsătorești

1. Călătorește alături de prietenii cei mai buni

Prietenia este unul din cele mai de preț lucruri. Cu toate astea, chiar și oamenii cei mai dragi ție își vor întemeia o familie și o vor lua pe drumul lor. Așa că, pornește într-o aventură alături de ei, pe meleaguri străine și asigură-te că ai făcut multe poze care să îți rămână amintire până la bătrânețe.

2. Învață să gătești

Deși pare simplu, gătitul nu este pentru toată lumea. Stai lângă mama ta în bucătărie și încearcă să furi câteva trucuri. Acestea te vor ajuta toată viața, atunci când va trebui să gătești pentru sufletul tău pereche și pentru copiii tăi.

3.Fii independent din punct de vedere financiar

Este din ce în ce mai greu să ajungi pe picioarele tale, mai ales din punct de vedere financiar. Însă, în acest mod îți vei găsi cu adevărat libertatea și te vei simți împlinit. În plus, vei putea să te răsfeţi cu ieşiri în oraş sau să mergi la cumpărături, fără să le ceri ajutor părinţilor tăi.

4. Învinge cea mai mare teamă pe care o ai

Unul din lucrurile pe care trebuie să le faci neapărat în viață este să îți învingi cea mai mare frică pe care o ai. Un exemplu ar fi fobia de înălțime. Demonstrează-ți că ai curaj, ia-ți inima în dinți și fă parașutism sau bungee jumping. Va fi o experiență de neuitat pe care o vei povesti chiar şi nepoților.

5. Locuiește singur

La fel ca și libertatea de a fi independent din punct de vedere financiar, a-ți găsi un loc al tău este extrem de greu. Cu toate acestea, să ai micul tău colțișor pe care să îl numești casă este un lucru care îți va schimba viața. Vei fi liber să faci ce vrei  în casa ta, să cânți în duș sau să mănânci la ore târzii. Acest proces de maturizare este necesar înainte de a porni în viața de familie.

6. Atinge un scop în viață

Setează-ți un scop bine definit pe care să reușești să îl atingi. Cel mai bun exemplu este diploma de licență. Alege o specializare care să te pasioneze și termină facultatea. Acest lucru te va ajuta mult în viața, atunci când vei avea nevoie de un loc de muncă.

7. Găsește-ți băutura preferată

Nu trebuie să treci peste micile plăceri ale vieții. Trebuie să știi care sunt lucrurile tale favorite, precum băutura sau mâncarea. Găsește-ți cocktailul sau sucul preferat pe care să îl bei la petreceri sau când ieși în oraș cu prietenii.

8. Fă primul pas

Dacă îți place de cineva, lasă timiditatea de o parte și fă tu primul pas. Chiar dacă vei reuși sau nu, va fi o lecție importantă în viață. Este bine să fii curajos pentru a putea să îți găsești sufletul pereche.

9. Ia parte la provocări

Surprinde-te în fiecare zi, încercând să îți învingi temerile. Pornește într-o aventură și ia parte la cele mai inedite provocări. Cucerește munți, vâslește pe râuri rapide și vizitează meleaguri străine. Făcând acest lucru, vei avea parte de experiențe de neuitat  și vei descoperi lucruri noi despre tine.

10. Pleacă într-o călătorie cu mașina

Renunță la confortul zborului cu avionul și pleacă în alte țări cu mașina. Vei vizita locuri inedite despre care nici nu știai că există. Ia-ți cei mai buni prieteni cu tine și porniți în aventura vieții voastre. Cu siguranță va fi o experiență fabuloasă pe care nu o vei uita prea curând.

11. Mănâncă singur la un restaurant drăguț

Micile plăceri ale vieții sunt importante. Știi restaurantul acela pe care voiai să îl încerci, dar nu ai avut cum pentru că nu ai găsit cu cine să te duci? Nu te lăsa descurajat și du-te la cel mai drăguț loc din oraș și răsfață-te cu o masă copioasă.

12.Mută-te în altă țară

Chiar dacă o faci pentru o perioadă scurtă de timp, încearcă să locuiești într-o altă țară. Vei învăța lucruri inedite despre alte culturi, te vei descurca vorbind într-o limbă străină și vei cunoaște oameni noi. Va fi o experiență interesantă care îţi va schimba viața.

13. Învață să conduci o mașină care are cutie manuală

Vei ajunge un șofer adevărat doar atunci când vei învăța să conduci o mașină care are cutie manuală. Automobilele cu transmisie automată se conduc mai ușor, însă nu strică să înveți să conduci manual.

14. Găsește un serial nou pe care să îl vizionezi într-un weekend

Dacă ai timp liber, găsește un serial nou care să îți placă și termină toate sezoanele într-un weekend.  În acest fel, te vei relaxa și vei uita de griji. În plus, atunci când vei avea o familie, îți va fi tot mai greu să găsești timp pentru pasiunile mărunte, așa că ar trebui să profiți acum.

15. Fii în formă maximă

Apucă-te serios de sport când ești tânăr. În primul rând, îți va fi mai ușor să arăți bine și să depui efort fizic acum. Îți vei mulțumi atunci când vei ajunge la o vârstă veritabilă. Efortul fizic este bun pentru sănătate, dar te ajutăși să îți formezi o condiție fizică ideală.

16.Construiește ceva cu proprile mâini

Încearcă să construiești ceva cu mâinile tale, oricât de mic ar fi acel lucru. Spre exemplu, decorează-ți locuința cu obiecte făcute de tine. Casa ta va avea un aer original, iar tu te vei simți împlinit că ai fost în stare să înveți lucruri noi.

17. Stai treaz până la răsărit

Este un lucru pe care îl poți face oricând, dar uiți de el. Încearcă să stai treaz până la răsărit și să te bucuri de frumusețea lumii în care trăiești. Fă multe poze inedite și urmărește răsăritul în toate locurile unde călătorești.

18. Du-te la concertele artiștilor favoriți

Muzica sună altfel live. Concertele trupelor favorite sunt o investiție pe care nu o vei regreta. Experiența unui show live este incomparabilă și merită să încerci acest lucru măcar de câteva ori în viață. Dacă trupa ta preferată nu vine în orașul tău, ia-ți un bilet de avion și du-te să asculți cântecele favorite alături de zecii de mii de fani.

19. Fă o listă cu cărți pe care vrei să le citești

Pentru a fi mai organizat, fă o listă cu toate cărțile pe care vrei să le citești, apoi apucă-te de treabă. Citește-le pe toate acum, când ai mai mult timp liber pe mână. Experiența pe care ți-o oferă acest tip de activitate este foarte bună pentru dezvoltarea personală.

20. Învață să te lupți

Fie că te apuci de karate sau de box, învață să te lupți. Acest lucru este extraordinar de bun pentru a te menține în formă, dar și pentru a te simți mai sigur pe tine. O poți face acasă, urmărind tutoriale pe diferite rețele de socializare sau îți poți angaja un antrenor personal.

21. Fii voluntar

Voluntariatul este o experiență inedită și un proces de maturizare esențial prin care ar trebui să treacă fiecare persoană. Vei ajuta mulți oameni, dar în același timp de vei ajuta și pe tine. Vei avea multe de învățat de la cei care au mai puțin decât tine.

22. Încearcă un nou hobby

Găsește-ți un nou hobby de practicat în timpul liber. Să îți găsești pasiuni noi este foarte important în viață. În acest fel, vei descoperi lucruri inedite despre tine pe care nu le-ai fi aflat altfel. Încearcă să faci fotografii, să pictezi sau să faci cursuri de actorie. S-ar putea ca în acest fel să îți găsești un nou drum în viață.

23. Încearcă să îți găsești jobul visat

Cu toții ne dorim un loc de muncă stabil, însă fericirea vine din a face ceea ce îți place. Dacă ai o pasiune la care ești foarte bun, aplică pentru jobul visat. Nu ai nimic de pierdut, ci doar de câștigat. Această experiență îţi va deschide porți noi și îți poți forma chiar și o carieră.

24. Scrie în jurnal

Chiar dacă nu mai ești adolescent, încearcă să-ți scrii toate gândurile pe hârtie. Un jurnal poate fi ca un album de fotografii, la care să te întorci ori de câte ori simți nevoia. Cu timpul, uiți anumite evenimente din viața ta, așa că ar fi ideal să ții evidența acestora într-un jurnal de memorii.

25. Vorbește cu un străin

Oamenii se evită reciproc dacă nu se cunosc. Cu toate acestea, pentru a forma relații frumoase, trebuie să cunoști oameni noi. Fă-ți curaj și poartă o conversație lungă cu străinul care stă lângă tine în tren sau la cinema.

26. Fă ceva spontan și nebunesc

Nu te gândi la regrete și fă ceva spontan. Marchează un moment important din viața ta cu un tatuaj. Pe lângă faptul că vei arăta cool, îți vei transforma corpul într-o adevărată operă de artă.

27.  Cunoaște-te pe tine însuți

Deși pare un lucru ușor, să ajungi să te cunoști este un lucru dificil. Fiecare persoană descoperă lucruri noi și inedite despre ea, în fiecare zi. Dă-ți frâu liber pasiunilor și pornește în aventuri în care să te regăsești. Îți vei mulțumi la bătrânețe că ai luat aceste decizii și nu vei avea nici un regret.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net