Internațional
Pagina 57

„Suntem din nou acasă!” Mărturiile astronauților Artemis II după zborul istoric în jurul Lunii
Astronauții misiunii Artemis II au fost primiți cu aplauze la Houston după revenirea spectaculoasă pe Pământ. Aceștia au vorbit pentru prima dată despre experiența trăită în spațiu.
Internațional
Incident groaznic în Viena. Cinci persoane au suferit răni grave după ce un rollercoaster a deraiat
Un incident grav a fost raportat sâmbătă în Prater Viena, unul dintre cele mai frecventate parcuri de distracții din capitala Austriei, după ce o atracție de tip rollercoaster a suferit o deraiere în timpul funcționării. În urma evenimentului, cinci persoane au fost rănite, dintre care două au neces
Internațional
Descoperire spectaculoasă în largul Insulelor Hawaii. Ce formațiune ciudată a fost găsită pe fundul oceanului
O expediție științifică în apropierea Insulelor Hawaii a descoperit o formațiune asemănătoare unui „drum de cărămidă galbenă”, la peste 3.000 de metri adâncime.
Internațional
Detalii cutremurătoare ies la iveală după ce un copil român a fost ucis în Spania. Tânărul era prieten cu criminalul: „Este o tragedie pentru toată lumea”
Un copil român de 11 ani a fost ucis în Spania, după ce a fost atacat cu un cuțit într-un centru cultural. Detalii despre tragedia care a șocat comunitatea.
Internațional
Ce este fosforul alb, arma care arde până la os și stârnește îngrijorare globală
Fosforul alb a revenit în centrul atenției internaționale pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu. Presa de prestigiu, precum The Washington Post, The Guardian, BBC și Reuters, citează analize de teren
Internațional
Capitala europeană unde plățile cash ar putea deveni istorie în magazine și restaurante
Autoritățile din Berlin vor să impună plățile digitale în magazine și restaurante, ceea ce ar putea elimina sistemul „doar numerar”.
Internațional
Un colos suspendat între munți. Cel mai înalt pod din Grecia, cu piloni de peste 100 de metri înălțime
Cel mai înalt pod in Grecia este unul dintre cele mai impresionante lucrări de infrastructură din rețeaua rutieră a țării. Construcția îmbină precizia inginerească de înalt nivel cu un cadru natural spectaculos, oferit de Munții Pindului.
Internațional
Muntenegru, magnetul turismului premium din Europa de Sud
Muntenegru s-a impus în ultimii ani ca una dintre cele mai dinamice destinații de lux din Europa de Sud, atrăgând investiții majore în turism premium și dezvoltând rapid o infrastructură exclusivistă.
Internațional
Tragedie în Spania: un copil român a fost înjunghiat mortal în baia unui centru cultural
Un copil român de 11 ani a fost ucis în Spania, după ce a fost atacat cu un cuțit într-un centru cultural. Suspectul a fost reținut.
Internațional
Greșeală incredibilă în Germania: un pod va fi demolat după modernizarea autostrăzii
Un pod din Germania va fi demolat după o eroare de proiectare apărută în urma modernizării autostrăzii A7. Structura a devenit inutilizabilă.
Internațional
Cluburile de noapte din Londra, în criză. Cererea tot mai mică pentru alcool le forțează să se reinventeze
Cluburile de noapte din Londra se confruntă cu scăderea consumului de alcool și costuri mari, fiind nevoite să se reinventeze pentru a atrage clienții.
Internațional
Cât costă combustibilul în vacanțele de vară ale românilor și unde merită alimentat pe traseu. Ce preț are benzina în Grecia, Bulgaria, Croația și Turcia
Grecia, Bulgaria, Turcia, Muntenegru, Croația și Albania rămân printre cele mai căutate destinații de vacanță pentru românii care aleg să călătorească cu mașina în sezonul estival. În același timp, costurile cu carburantul au devenit un factor tot mai important în planificarea drumului, mai ales în
Internațional
Băiat de 9 ani, ținut captiv într-o dubă și descoperit în stare critică după mai bine de un an. Cum a fost găsit de autorități
Un băiat de nouă ani a fost găsit luni într-o stare gravă, după ce ar fi fost ținut închis timp de peste un an într-o camionetă, într-o localitate din sudul Alsaciei. Copilul a fost descoperit gol, subnutrit și întins pe o grămadă de deșeuri, în interiorul vehiculului în care trăia izolat.
Internațional
Capri înăsprește regulile turistice în 2026. Ce se schimbă pe insula vizitată de milioane de turiști
Insula Capri rescrie regulile turismului pentru vara anului 2026, printr-un nou cadru gândit să reducă presiunea asupra străzilor înguste, a portului și a locuitorilor insulei. Printre altele,
Internațional
VideoImagini rare cu Marea Neagră surprinse de la bordul capsulei Orion a NASA în drum spre Pământ
Misiunea Artemis II s-a încheiat în noaptea de vineri spre sâmbătă, odată cu revenirea pe Pământ a capsulei Orion. Vehiculul spațial a amerizat în siguranță în Oceanul Pacific, în apropierea coastelor Californiei.
Internațional
Suma neașteptată cu care poți cumpăra un oraș întreg. Ce include oferta care i-a uimit pe toți
Un oraș din Australia a fost scos la vânzare pentru aproximativ 400.000 de dolari, preț comparabil cu cel al unui apartament. Proprietatea include mai multe clădiri și facilități.
Internațional
Inteligența artificială a Google greșește masiv: milioane de răspunsuri eronate în fiecare oră
Un studiu citat de New York Times pune sub semnul întrebării acuratețea inteligenței artificiale a companiei Google. Răspunsurile generate de AI Overview integrată în motorul de căutare Google par credibile
Internațional
VideoArtemis II a revenit pe Pământ după zborul istoric în jurul Lunii cu peste un milion de kilometri parcurși. „Este doar începutul”
După mai bine de jumătate de secol de la ultima misiune umană în apropierea Lunii, Artemis II marchează o revenire spectaculoasă a omenirii în spațiul cislunar. Cei patru astronauți au încheiat o călătorie de aproape 10 zile
Internațional
Din Barcelona până la Pitești, pe tocuri. Motivul pentru care o femeie a mers 9 luni pe jos
O femeie din Quebec a parcurs Europa timp de 280 de zile în pantofi cu toc pentru a atrage atenția asupra traficului de persoane și a sprijini fetele vulnerabile din România.
Internațional
Tragedie într-un hotel din Italia! Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost aspirat de filtrul unui jacuzzi
Un băiat de 12 ani a murit după ce a fost aspirat de filtrul unui jacuzzi, într-un hotel din Italia, în timpul vacanței de Paște.
Internațional
Ce s-a dovedit a fi „cea mai bătrâna caracatiță” din lume. Cercătorii au rămas uimiți
O fosilă considerată cea mai bătrână caracatiță s-a dovedit a fi, de fapt, un nautiloid, după noi analize științifice
Internațional
Emmanuel Macron, admirat la Roma. Președintele Franței s-a oprit din plimbare pentru a ajuta un bătrân aflat în dificultate
Emmanuel Macron a intervenit în timpul unei plimbări în Roma pentru a ajuta un bărbat în vârstă, solicitând sprijinul medicilor săi personali.
Internațional
Decizie fără precedent: Bulgaria nu mai aduce Lumina Sfântă de la Ierusalim
Biserica Ortodoxă Bulgară a anunțat că nu va trimite delegație la Ierusalim pentru Lumina Sfântă, invocând tensiunile din Orientul Mijlociu.
Internațional
Cea mai scumpă casă din Londra a fost vândută în secret. Prețul uriaș și detaliul care a surprins pe toată lumea
O tranzacție record a avut loc pe piața imobiliară din Londra, unde una dintre cele mai spectaculoase proprietăți rezidențiale a fost vândută pentru peste 300 de milioane de euro. Vila de lux, cunoscută sub numele de Providence House, este considerată cea mai scumpă locuință tranzacționată vreodată
Internațional
Tesla pregătește o mașină electrică mai mică și mai ieftină. Proiectul ar putea marca o schimbare de strategie pentru companie
Producătorul american de vehicule electrice Tesla lucrează la dezvoltarea unui nou model electric mai mic și mai accesibil, potrivit mai multor persoane familiarizate cu planurile companiei. Noul vehicul ar urma să fie un SUV compact și ar putea intra în producție în următorii ani, fiind destinat în
Internațional
A furat o poșetă și a pierdut o avere! Ce a făcut un hoț cu un ou Fabergé de 2 milioane de euro
Un hoț a furat o poșetă fără să știe că în interior se afla un ou Fabergé de 2 milioane de euro, pe care l-a schimbat ulterior pe droguri.
Internațional
Un român, cunoscut ca „prințul din Dubai”, a fost arestat în Polonia după ce ar fi înșelat șoferi cu bijuterii false. Ce metodă folosea
Un tânăr român în vârstă de 27 de ani, supranumit de autorități „prințul din Dubai”, a fost reținut de poliția din Varșovia, fiind acuzat că a indus în eroare mai multe persoane cu ajutorul unor bijuterii aparent valoroase, dar fără nicio valoare reală.
Internațional
Un bărbat a fost concediat pentru două bomboane aruncate la gunoi. Ce decizie a luat instanța
Un angajat din Spania a fost concediat după ce a mâncat două bomboane din produse deteriorate. Instanța a decis că pedeapsa a fost excesivă și a obligat compania să îl reangajeze.
Internațional
Răsturnare de situație în scandalul lozului de 500.000 de euro. Biletul care a destrămat un cuplu de români nu era câștigător
Povestea românilor stabiliți în Italia care au ajuns în centrul unui conflict intens după apariția unui presupus câștig de 500.000 de euro la Loto a avut un final complet neașteptat. După săptămâni de dispute, acuzații și intervenții juridice, verificările oficiale au arătat că lozul care a declanșa
Internațional
O bucată din Turnul Eiffel, scoasă la licitație! Care este prețul de pornire
Aproximativ 7 milioane de oameni vizitează Turnul Eiffel anual. Acum, un pasionat de istorie are ocazia să achiziționeze o bucată originală din turn, care va fi scoasă la licitație luna viitoare în capitala Franței.
Internațional