7 selfie-uri duse la extrem
La ora actuală este la modă să împărtășești prietenilor tăi momentele importante din viața ta făcându-ți selfie-uri. Pe lângă fotografiile decente, există și persoane care dau frâu liber creativității, pozându-se în situații care mai de care mai ciudate.
Selfie-uri (sau fotogfiile pe care ţi le faci singur) sunt peste tot pe internet, iar adepţii lor sunt cât se poate de creativi. Uneori, chiar "prea" creativi, iar imaginile sunt parcă prea mult. Uite şapte selfie-uri duse la extrem, conform brainberries.co.
1. Selfie cu bandă adezivă
Bărbații din imagine s-au gândit că pot deveni mult mai ușor vedete dacă își fac o schimbare de look. Ei și-au pus bandă adezivă pe faţă și au încercat să se strâmbe la cameră.
2. Selfie cu cel mai bun prieten, leul
După ce bărbatul s-a împrietenit cu leul, și-a făcut un selfie în care își compara dinții cu colții animalului. Din nefericire pentru el, caninii noului prieten sunt mult mai mari decât ai lui.
3. A făcut selfie cu un cerb
Cum a găsit un cerb, bărbatul s-a gândit că nu trebuie să rateze ocazia unui selfie. El a momit cerbul să se apropie cât mai mult de geamul mașinii lui şi apoi a făcut poza. Mai mult, omul a mimat ”zâmbetul” cerbului.
4. Și-a făcut selfie în timp ce cădea
După ce a sărit de pe o stâncă a cascadei, femeia s-a pozat fără să se mai gândească la ”impactul” pe care apa îl are asupra telefonului.
5. Au improvizat un selfie stick
Băieții au găsit cea mai bună metodă prin care pot înlocui un selfie stick. Mopul vecinului care a ieșit pe geam este un selfie stick perfect.
6. Și-a făcut poză cu flăcările
Bucuros că nu se află în flăcările focului, băiatul și-a făcut un selfie zâmbind cu desăvârșire la cameră.
7. Mai să dărâme ușa pentru un selfie
Băiatul din imagine s-a gândit că arată mai interesant dacă își face un selfie la înălțime. Prin urmare, s-a cocoțat pe ușă, s-a strâmbat la cameră și s-a pozat în oglindă.