A fost arestat autointitulatul “QAnon Shaman” după violenţele de la Capitoliul din SUA

Ultima actualizare:

    Jake Angeli are 33 de ani și este din ArizonaFoto AFP
Jake Angeli are 33 de ani și este din ArizonaFoto AFP

Jacob Anthony Chansley, alias Jake Angeli, tânăr în vârstă de 32 de ani din Arizona autointitulat “QAnon Shaman” şi care a devenit celebru în social media după asaltul de la Capitoliu, a fost arestat.

Jake Angeli este acuzat că a pătruns ilegal în Capitoliu, prin violenţă, şi a avut un comportament inadecvat.

Tânărul a devenit o celebritate pe reţele de socializare în doar câteva ore, după ce s-a prezentat în faţa Capitoliului, la apelul lui Donald Trump, şi a reuşit să pătrundă în hemiciclu, în timpul luării cu asalt a Congresului de către simpatizanţi ai preşedintelui american în exerciţiu. Cu ajutorul ţinutei sale - la bustul gol, tatual, machiat şi purtând pe cap o căciulă de blană şi două coarne, care i-au adus supranumele de "Shaman" - s-a făcut remarcat activistul, care pare că a devenit un simbol al acestei invazii a Congresului.

Dincolo de deghizarea care poate provoca zâmbete, Jake Angeli este un obişnuit al manifestaţiilor de acest tip, după ce şi-a multiplicat participarea la adunări în faţa Capitoliului din Arizona, la Phoenix, capitala statului. El manifesta iniţial cu scopul de a face cunoscute publicului larg ”conspiraţiile” pe care le-ar fi descoperit.

Jake Angeli - care se autointitulează "QAnon Shaman" - este membru al influentei mişcări cu acest nume, care susţine că luptă împotriva membrilor ”statului profund” ce manipulează societatea şi care, susţine ea, practică pedofilia. Adepţii QAnon consideră că Donald Trump este ”alesul” menit să lupte împotriva acestor practici.

A mai fost puşi sub acuzare după violenţele de miercuri, de la Capitoliu, Adam Johnson, în vârstă de 36 de ani, din Florida, care a luat pupitrul lui Nancy Pelosi şi a fost fotografiat cu pupitrul în braţe pe hol, ceea ce i-a adus şi lui celebritatea în social media. Johnson a fost arestat vineri.

De asemenea, a fost pus sub acuzare Derrick Evans, în vârstă de 35 de ani, din West Virginia, care a transmis live pe Facebook imagini cu el alături de un grup care intra ilegal în Capitoliu. Evans a fost arestat vineri, potrivit news.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
santorini getty jpg
mobilier istock jpg
GeN WVaWwAA Yet jpg
b9fb68a0 0b72 4d73 83df 65e565adc767 png
human bone pixabay jpg
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image
image