A furat 48 km de drum ca să-l vândă drumarilor

Ultima actualizare:

    Ăsta da tun! Directorul unei închisori din regiunea Komi  a coordonat demontarea a 7.000 de plăci de beton între 2014-2015
Ăsta da tun! Directorul unei închisori din regiunea Komi a coordonat demontarea a 7.000 de plăci de beton între 2014-2015

Tupeu maxim! De asta a dat dovadă un şef de închisoare din regiunea Komi, din Rusia. A angajat o echipă de băieţi descurcăreţi şi a demontat noaptea 48,2 km de drum proaspăt asfaltat.

Alexander Protopopov a simţit oportunitatea de afaceri când a început asfaltarea în regiunea Komi. A angajat rapid un macaragiu şi câteva camioane agabaritice şi a început să demonteze plăcile de asfalt pe care drumarii le montau ziua. În felul acesta a reuşit ca între 2014-2015 să demonteze şi să vândă 7.000 de bucăţi de prefabricate grele de peste 30 de tone. Le-a vândut mai departe tot unor drumari, care însă lucrau la aproape 450 de kilometri distanţă. A făcut astfel 79.000 de dolari.

Directorul de închisoare se afla la conducerea penitenciarului din 2010 şi a folosit la lucrări inclusiv puşcăriaşi recompensându-i cu zile de eliberare anticipată. Cel puţin aşa susţin surse implicate în anchetă, pentru publicaţia britanică Daily Mail. Protopopov a fost acuzat de furt din proprietatea statului şi înaltă corupţie şi riscă să stea 10 ani după gratii.

El a fost suspendat din funcţie şi a declarat că nu era singurul care practica astfel de „afaceri cu statul” şi că există o întreagă „mafie a asfaltului”, care a înflorit odată cu investiţiile în drumuri de 8 miliarde de dolari, prilejuite de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci.

simeon stalpnicul png
simeon stalpnicul png


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
prezervative adobestock jpg
Bulgaria a trecut la euro FOTO Profimedia
grindeanu consultari inquam jpg
image png
parc natural picos spania jpg
telefon, foto shutterstock jpg
stocksnap woman 2609115 jpg
image
image