A murit „Dumbledore”, directorul de la Hogwarts din Harry Potter. În lumea actoriei i se spunea „Marele Gambon”

Ultima actualizare:

Actorul din Harry Potter Sir Michael Gambon a murit joi, 28 septembrie, la vârsta de 82 de ani, anunță BBC. Cu o carieră extraordinară, Sir Michael Gambon a ajuns extrem de popular în toată lumea după ce l-a interpretat pe profesorul Albus Dumbledore în șase dintre cele opt filme Harry Potter. Actorul era cunoscut drept „Marele Gambon” în cercurile actoriei.

image

Anunțul a fost făcut de familie

Lady Gambon și fiul Fergus au anunțat că „iubitul soț și tată” a murit liniștit în spital, alături de familia lui, în urma unei crize de pneumonie. Actorul avea 82 de ani.

Starul născut în Dublin a lucrat în televiziune, film, teatru și radio de-a lungul carierei sale de șase decenii, timp în care a câștigat nenumărate premii printre care patru premii Bafta.

Vă rugăm să ne respectați confidențialitatea în acest moment dureros și vă mulțumim pentru mesajele dumneavoastră de sprijin și dragoste”, a transmis familia îndurerată.

Numit în mod memorabil „Marele Gambon” de Ralph Richardson și admirat de generații de colegi actori, Sir Michael Gambon a avut o carieră excepțională în teatru și în cinematografie.

Gambon s-a bucurat de un mare succes în filme precum Sleepy Hollow, The Insider și Gosford Park. Apoi, cu o barbă lungă albă și o pălărie cu ciucuri, l-a portretizat excepțional pe profesorul lui Harry Potter, Albus Dumbledore, în șase din cele 8 episoade ale seriei, preluând rolul lui Richard Harris după moartea sa în 2002.

Sir Michael Gambon și-a împrumutat vocea în multe filme, inclusiv în rolul Unchiului Pastuzo din ambele serii Paddington și în calitate de povestitor al filmului Hail, Caesar al fraților Coen!

Cariera lui Sir Michael Gambon

Sir Michael și-a început cariera ca unul dintre membrii originali ai companiei de actorie a Teatrului Național a lui Laurence Olivier din Londra. A câștigat trei premii Olivier.

A jucat rolul detectivului francez Jules Maigret în serialul ITV Maigret și a fost, de asemenea, cunoscut pentru rolul lui Philip Marlow din filmul The Singing Detective de la BBC, de Dennis Potter.

Sir Michael a preluat rolul lui Dumbledore - directorul școlii de vrăjitori Hogwarts - în seria de succes Harry Potter, bazată pe romanele lui JK Rowling, după moartea lui Richard Harris în 2003.

A fost nominalizat la premiile Emmy pentru rolul domnului Woodhouse într-o adaptare după Emma a lui Jane Austen în 2010 și pentru rolul președintelui Lyndon B Johnson în Path to War în 2002.

A fost numit cavaler pentru serviciile oferite industriei divertismentului în 1998.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net