A plecat din Berceni ca să lupte în războiul altora
O tabără de antrenament a gherilelor kurde de la graniţa cu Siria e ultimul loc unde te-ai aştepta să auzi vorbindu-se limba română. Şi totuşi, undeva într-un cort militar, un tânăr înalt, cu privire blajină, e poreclit de camarazii săi americani „Dracula”. Reporterul “Adevărul”, Mircea Barbu, a fost pe frontul din Orientul Mijlociu şi ne relatează povestea celor doi voluntari români care luptă împotriva Statului Islamic.
"Dracula" e un bucureştean în vârstă de 18 ani, venit să lupte în Siria la începutul acestui an. L-am întâlnit în tabăra kurdă din nordul Irakului, chiar la graniţa cu Siria, în drumul său înapoi din prima linie. „Am părăsit România pe 18 februarie, 2015. Am luat autocarul din Bucureşti până la München şi apoi avionul până în Suleimania. Odată ajuns, am plătit un şofer de taxi să ne treacă graniţa în Siria şi pe urmă am fost întâmpinaţi de YPG (n.r. - Unităţile de Protecţie ale Poporului Kurd, organizaţie militară activă în Siria)".
Sătul să privească, Armanchi, numele său kurd sub care este cunoscut acum, a decis să ia legătura cu o pagină de socializare dedicată celor care doresc să se ofere voluntari ca să lupte împotriva ISIS, alături de kurzi. „Am încercat să găsesc o cale de a lupta împotriva lor. Aşa am dat de pagina de Facebook care m-a ajutat să ajung în Siria. Au fost mai multe criterii de selecţie. M-au întrebat despre trecutul meu, dacă am comis o crimă sau dacă am experienţă militară.”
Acelaşi lucru l-a simţit şi Rubar, celălalt român care luptă pe frontul sirian. Pe numele său real Ruben, bucureşteanul în vârstă de 25 de ani a fost pentru o scurtă perioadă înrolat în Legiunea Străină, dar stilul cazon şi regulile stricte l-au determinat să abandoneze Legiunea.
Originar din Berceni, Rubar a părăsit România la o vârstă fragedă, pentru a se stabili alături de mama sa în Italia. În aceste zile, românul se află în primele linii ale războiului împotriva ISIS, la mai puţin de trei kilometri de avamposturile jihadiştilor, departe de comfortul Occidentului şi liniştea familiei. „Am aflat cum să vin aici dintr-un articol scris de presa americană despre Jordan Matson (n.r. - liderul informal al voluntarilor străini din Siria). Am venit din aceleaşi motive pentru care toată lumea e aici – ca să lupt împotriva Statului Islamic.” O combinaţie de altruism şi aventură, Rubar se simte împăcat cu decizia şi motivele pentru care se află în aceste zile în prima linie a conflictului sirian.
Cel mai mare popor fără ţară: kurzii
Kurzii sunt cel mai mare grup etnic din Orientul Mijlociu „fără o ţară a lor”. Aceştia reprezintă populaţia majoritară a Kurdistanului, o regiune ce intră în componenţa Irakului, Iranului, Turciei şi Siriei. În lume sunt peste 40 de milioane de kurzi. Majoritatea trăiesc în ţările din Orientul Mijlociu, dar există un număr semnificativ de etnici kurzi în Europa (preponderent în Germania) şi Statele Unite.
În 1970, kurzii au dezvoltat un sentiment naţionalist foarte puternic, care a dus la formarea Partidului Muncitoresc din Kurdistan (PKK). Între 1986 şi 1989, a avut loc cel mai mare genocid împotriva kurzilor din Irak.