A rămas însărcinată la 15 ani. Cum i s-a schimbat viața de atunci
La 15 ani, Sharon Jabbour a aflat că este însărcinată. În afară de iubit, nimeni nu i-a fost alături. Ba mai mult, rudele şi familia i-au cerut să facă avort. A refuzat, iar acum, la aproape 20 de ani de când a devenit pentru prima dată mamă, Sharon încearcă să fie un sprijin pentru adolescentele care rămân însărcinate.
Are o poveste cu un final fericit. Poveste pe care a decis să o scoată la lumină după 20 de ani. Australiancă din Melbourne a rămas însărcinată pe când avea doar 15 ani, iar acest lucru i-a schimbat viaţa complet.
Ea a a dus pe lume o fetiţă, Symonne, la două luni după ce a împlinit 16 ani. Chiar dacă era tânără şi nu avea sprijin din partea familiei, Sharon a povestit pentru Daily Mail că îşi dorea o familie cu tatăl copilului.
Bărbatul i-a fost alături, iar cei doi sunt şi acum împreună şi au nu mai puţin de opt copii: 6 fete şi 2 băieţi.
Sharon (34 de ani) vrea să fie un exemplu pentru fetele care devin mame la vârste extrem de fragede. “Eu sunt dovada vie că a fi mamă nu înseamnă că viața ta s-a sfârșit. Am o familie fericită, opt copii şi merg la job zi de zi”, a declarat australianca potrivit sursei citate mai sus.
Ea a mai spus că “să fii mamă tânără este un lucru extrem de greu” şi nu încurajează asta. Însă, este de părere că atunci când ai sprijin poţi realiza orice, iar apariţia unui copil nu te privează de libertate.