”Apocalipsa Verdun”, în presa română de acum un secol
Cea mai îndelungată bătălie din istoria celei dintâi conflagrații mondiale, cea de la Verdun (21 februarie – 18/20 decembrie 1916), a ținut în epocă înclusiv capul de afiș al presei de la București
La data declanșării marii înfruntări între germani și francezi, duminică, 21 februarie 1916, România își declarase neutralitate și asista pasivă, de aproape doi ani, la bătălia cruntă dusă între cele două mari blocuri militare. Pe de o parte, Tripla Alianță sau Puterile Centrale, formată la finele secolului al XIX-lea, între Germania, Austro-Ungaria și Italia, la care aderase inițial și România (istoria avea însă să consemneze intrarea Italiei, în 1915, și a României, în 1916, în război de partea adversarilor) și căreia avea să i se alăture Bulgaria și Turcia. Pe de alta, Antanta, compusă din Marea Britanie, Franța și Rusia, un organism născut ca reacție la formarea Triplei Alianțe. În chiar ziua debutului luptelor România își îngropa prima sa regină, Elisabeta, foarte cunoscută și sub pseudonimul Carmen Sylva. Presa bucureșteană (consistentă în epocă!) a oferit un spațiu generos desfășurării ambelor evenimente.
Trebuie spus, din capul locului, că presa noastră centrală a oglindit pe larg desfășurarea marei conflagrații o dată cu debutul ei, în vara anului 1914. O primă concluzie care se impune atunci când analizezi ceea ce scria presa bucureșteană despre Bătălia de la Verdun este aceea a unei pronunțate simpatii în favoarea trupelor franceze, în dauna celor germane. Presa bucureșteană a momentului a preferat mai de fiecare dată să pună în lumină faptele de vitejie ale armatelor din Antanta, decât pe cele ale adversarilor. De asemenea, trebuie adăugat că se face deseori simțită și absența unor surse credibile, materialele publicate, nu doar în legătură cu evoluția Bătăliei de la Verdun, ce a cunoscut diverse etape în cele zece luni ale desfășurării sale, nefiind însoțite, din motive deopotrivă obiective dar și subiective, de date cât mai aproapite de situația reală din teatrele de război. Astfel, nu de puține ori, tabloul pierderilor a fost zugrăvit, din fericire, în culori mult mai negre decât a indicat în cele din urmă realitatea (când totul s-a isprăvit s-a constatat că din cele două tabere s-au numărat peste 700.000 de morți și răniți; la capitolul pierderi de vieți omenești Franța a înregistrat peste 163.000 de soldați, în timp ce 216.000 au fost răniți; prin comparație Germania a totalizat circa 143.000 de victime și peste 190.000 de răniți).
Ce spuneau principalele noastre ziare despre chestiune?
În ziarul ”Universul” din data de 28 februarie 1916, deci la o săptămână de la declanșarea marii încleștări militare, editorialistul supranumit Alpa, scria chiar pe pagina întâi, în articolul său intitulat ”Ofensiva de la Verdun”: ”...se zice că germanii au pierdut 100.000 de oameni, așa că ar fi inexplicabil ca acest sacrificu sîngeros să se termine fără o sancțiune mai importantă, atât din partea germanilor, cît și a francezilor. Voi să zic că e de așteptat ivirea unui atac german într-o altă direcțiune, pe Oise de pildă, sau a unui contraatac francez”. Același Alpa încercase în paginile aceluiași ziar, cu câteva zile mai devreme, într-un alt material intitulat ”Ofensiva germană de la Verdun” un pronostic destul de pretențios, infirmat de istorie: ”Luptele înverșunate care se dau împrejurul Verdunului, chiar dacă ar realiza speranțele Germaniei, prin ocuparea acestei cetăți, n-ar fi de cât un episod favorabil al acestui mare război și nimic mai mult. Atît germanilor, cât și francezilor, pentru a câștiga victoria finală, le trebuie nu numai un succes local, ci o serie de bătălii victorioase, care să zdruncine și să răpună în întregul lor, forțele adverse...Așa stând lucrurile, se poate trage concluziunea că, în anul 1916, admințînd că pierderile lunare se vor menține la acelșai număr – 20.000 de oameni – germanii vor putea face față nevoilor frontului de cât încă cinci luni de zile”.
La rândul ei, în ”Dimineața”, al cărei director era un cunoscut jurnalist, cu studii la Paris, Constantin Mille, s-a vorbit despre despre starea de spirit existentă în Franța, după declanșarea teribilei ciocniri militare. Astfel, ziarul reproducea o serie de radiotelegrame militare legate de situația de pe front, din ambele tabere. Unul dintre acestea, sosit dinspre partea britanică, suna așa: ”Cu toate gravele evenimente de la Verdun și în ciuda zvonurilor pesimiste răspîndite și de sorginte dușmană, la Paris n-a fost nici cînd mai mult optimism. Nicăieri nu se vede nici cel mai mic semn de îndoială în rezultatul favorabil pentru aliatul nostru...Francezii sunt perfect pregătiți azi cu tunuri și muniții”. Același ziar titra cu litere de-o șchioapă pe 25 februarie 1916: ”Câmpul de luptă de la Verdun. Termopilele Franței – 50.000 de cadavre de germani în fața liniilor franceze”. La 28 februarie ”Dimineața” anunța că ”Germanii inventează succese”, iar pe 4 martie 1916 jubila prin titlul propus, ”Frontul francez nu se rupe”. Dar iată și o mostră de ”jurnalism” independent practicat în epocă și apărut tot în ”Dimineața”: ”Din modul cum s-a desfășurat teribila bătălie rezultă acum – aceasta o spun criticii militari – că statul major german n-a avut în realitate date precise asupra situațiunei de la Verdun. Într-adevăr Verdunul, spun atașații militari, deși este o cetate tare, totuși cum au căzut atîtea cetăți poate să cadă și Verdunul. Germanii au luat cetăți și mai puternice. Dar acei cari au hotărît atacul n-au cunoscut planul strategic de apărare al francezilor, care este admirabil organizat și căruia germanii datoresc acum așa de groaznice pierderi în cît se semnalează că un general din anturajului Kaiserului a fost lovit de paralizie cînd i s-a adus raportul spre a-l prezenta suveranului său”.
Germanii nu erau favoriții presei noastre
Pe aceeași temă, a numărului enorm de victime înregistrat în tabăra germană, își construia editorialul din ”Universul”, la 3 martie 1916 și directorul politic al publicației, generalul Grigore Crainiceanu: ”...dar, ceea ce rămîne sigur pînă azi este neînchiputul măcel de la Verdun, mai cu seamă în rîndurile bravei și admirabilei armate germane. Rîuri de sînge a vărsat nenorocitul popor german. Sincer și din inimă îl plîng, căci el nu e vinovat.De aceea, pentru mîntuirea lui și a omenirii întregi, el trebuie să fie învins acum, căci din această învingere va naște dreptul de conducere de sine a popoarelor. Franța a dat drepturile omului. Franța va da și drepturile popoarelor, începînd cu cel german”.
Au existat în presa noastră centrală și luări de poziție diferite de opinia majorității. Astfel, într-un editorial nesemnat, dar publicat în cotidianul ”Minerva” sub titlul ”Mersul războiului”, la 4 martie 1916, se pot citi următoarele: ”...Nu trebuie să se uite însă că toți aceia cari se entuziasmează acum de rezistența franceză la Verdun ne-au tot vorbit un an întreg de istovirea Germaniei și de pregătirea marii ofensive a aliaților. Azi lipsa acelei ofensive e scuzată de aceiași prin spusa că pe frontul rusesc ar fi noroae mari. Dar în sudul Belgiei, unde luptă englezii? Dar pe tot frontul de apus?...Acum poate vedea oricine că germanii, departe de a fi istoviți, au luat ei ofensiva și au atacat cu o extremă violență la Verdun, iar marea ofensivă generală a aliaților se lasă mereu să fie așteptată.”.
Nici ”Adeverul”, condus tot de același Constantin Mille, nu a evitat subiectul zilei. Ediția din 28 februarie dedica aproape integral prima pagină Bătăliei de la Verdun, vorbind nu doar despre situția la zi, în materialul ”Luptele dela Verdun”, în care se recunoaștea, printre altele că ”trupele franceze au cedat puțin, dar e drept că au bătut în retragere în fața forțelor germane cedând cedînd localități și tranșee după o ușoară luptă” (vezi facsimil obținut prin amabilitatea specialiștilor de la Bibilioteca Metropolitană București). De asemenea, aceeași ediție includea și un material, denumit ”Gigantismul german”, în care se încerca o explicație științifică a ofensivei și chiar a războiului declanșat de Germania, și atunci, și acum principală forță a bătrânului continent.
