Arhitect despre stilul românilor de a construi case: nu-şi respectă tradiţia, nu se educă vizual şi se lasă pradă influenţelor „maneliste“

A lucrat la Palm Tower, care ar fi trebuit să fie cea mai înaltă clădire din lume dacă n-ar fi fost „dărâmată" de criză, dar şi la imobile familiale din mai multe oraşe ale lumii. Cristian Gavrilescu are 43 de ani, iar de aproape zece locuieşte la New York. Se declară „arhitect nomad", care nu ţine cont de graniţe în muncă. În prezent proiectează o locuinţă cu ieşire la ocean în Long Island (New York, SUA) şi una pe malul Lacului Buftea (Bucureşti, România). În perioada următoare va începe munca la o serie de clădiri publice din Haiti.

„Adevărul" : Cum vedeţi casele românilor de la peste 7.600 de kilometri distanţă, de la New York? Ce vă încântă şi mai ales ce vă îngrijorează?

Cristian Gavrilescu: Sunt născut în Bucovina şi mereu am fost încântat de casele noastre populare. Muzeul Satului ar trebui să fie pentru noi showroomul din care să ne alegem modelul locuinţei. Nu se întâmplă însă asta. Mă întristează ce s-a construit în România în ultimii ani. Nu înţeleg cum de nordicii (dar şi latinii, şi asiaticii) au reuşit nu numai să păstreze, ci să se şi inspire din trecutul lor şi să folosească elemente de limbaj tradiţional în contextul modern, iar noi nu. Am poluat vizual tradiţia, am reuşit să anulăm aproape orice valenţă estetică şi locuim în cutii de beton vopsite strident şi ornate cu zăbrele şi policarbonat. Ce se întâmplă acum este echivalentul bombelor atomice, cu deosebirea că noi ne bombardăm singuri, iar efectele sunt dezastruoase pe termen lung. Partea bună este că încep să apară din ce în ce mai multe voci care semnalează acest fenomen şi că se mai construiesc pe alocuri, la noi, şi case de calitate. Dar ridicarea de imobile frumoase n-ar trebui să reprezinte o excepţie, ci un fenomen naţional echivalent cu, dacă vreţi, salvarea ursului panda şi împerecherea lui forţată.

Citeşte mai multe pe adevărul.ro!