Asta-i culmea! Actriţa asta a fost abuzată de George Bush senior, din scaunul cu rotile
Nici foştii preşedinţi nu scapă de nebunia scandalurilor sexuale care zguduie SUA din temelii! George H.W. Bush (93 de ani) este acuzat de actriţa Heather Lind (34 de ani) că ar fi pipăit-o în timp ce era imobilizat în scaun cu rotile. Fostul preşedinte american şi-a cerut scuze după ce acuzaţiile au fost făcute publice.
„A fost o glumă! Îmi cer scuze dacă nu a fost înţeleasă”, au fost cuvintele lui George Bush senior după ce Heather Lind a postat pe pagina ei de Instagram mesajul în care aducea acuzaţii grave la adresa fostului preşedinte. „Mi se pare revoltător pentru că întotdeauna am avut un respect deosebit pentru fostul preşedinte care a condus admirabil ţara. Recent am văzut o poză de grup în care George H.W. Bush era alături de Barack Obama. Asta mi-a amintit de faptul că acum patru ani l-am cunoscut pe Bush Senior la promovarea unui post de televiziune şi în timp ce făceam o poză de grup acesta m-a pipăit, în timp ce stătea în scaunul cu rotile”, a scris Lind.
„Nu mi-a strâns mâna. Mi-a pus mâna pe fund prin spate, din scaunul lui cu rotile, în timp ce soţia lui Barbara Bush stătea lângă el. Mi-a mai zis şi o glumă „murdară”. Apoi, în timp ce luam poziţia pentru a face poza de grup, a mai avut o tentativă de pipăire. Barbara şi-a dat ochii peste cap şi i-a dat de înţeles „nu din nou!”. Bodyguardul fostului preşedinte a fost acela care m-a pus lângă Bush în poză explicându-mi că asta a cerut-o chiar el. Lind este cunoscută pentru rolul Annei Strong din filmul „Prima reţea de spionaj din America”. Întâlnirea cu George H.W. Bush a avut loc în 2014, cu puţin timp înainte ca postul de televiziune AMC să difuzeze producţia cinematografică. „În timpul întâlnirii ni s-a explicat că lui George H.W. Bush îi place să i se spună „Domnul Preşedinte”, aşa că toată lumea adunată la eveniment s-a conformat cu sfinţenie”, a mai explicat tânăra recunoscând că face parte din tabăra democraţilor. După scandalul sexual care îl are în centru pe producătorul Harvey Weinstein, 65 de ani, acuzat că a violat, abuzat şi agresat sexual peste 50 de actriţe celebre, multe alte episoade urâte din viaţa celebrităţilor internaţionale au început să iasă la suprafaţă. Aşa îşi explică gestul Lind pe pagina ei de internet, justificând că a decis să retragă mesajul incriminator la scurt timp după postare pentru că „nu a vrut să facă rău cuiva, ci doar să tragă un semnal de alarmă”.