Au găsit al doilea Pământ! NASA a anunțat că au descoperit o planetă locuibilă

Ultima actualizare:

    Foto: NASA
Foto: NASA

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat joi (23 iulie) că telescopul Kepler a descoperit o planetă locuibilă. Este o planetă supranumită deja ”al doilea Pământ”, pentru că ar avea condiţii de viaţă similare celor de pe Terra.

Se împlineşte astfel visul de mii de ani al pasionaţilor de astronomie. De la lansarea telescopului Kepler, în 2009, au fost descoperite 10.228 de planete. Însă planeta recent depistată ar fi exact ca un al doilea Pământ pe care omenirea s-ar putea muta înainte de sfârşitul Terrei. Proiectul a costat 700 de milioane de dolari.

Presa de specialitate se așteaptă ca savanții să anunțe că au descoperit cu ajutorul lui Kepler mai multe lumi asemănătoare Terrei, ba chiar o planetă-geamănă Pământului din perspectiva apropierii de steaua în jurul căreia orbitează.

În luna aprilie a anului trecut, astronomii au descoperit cea mai apropiată planetă ca aspect general de Terra, căreia i-au spus Kepler-186f. 

Planeta se află la 500 de ani lumină de Pămânr și orbitează o stea roșie pitică în constelația Cygnus. La începutul acestei săptămâni, miliardarul rus Yuri Milner și celebrul fizician Stephen Hawking au anunțat inaugurarea unui proiect de 100 mil. dolari pentru a descoperi semnele unei civilizații extraterestre în spațiul cosmic.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net