Au vrut să-i alunge febra, dar l-au adus în mormânt! Leacul letal folosit de părinți

Ultima actualizare:

    Părinții nu și-ar fi închipuit că leacul i-ar putea aduce moartea copilului lorfoto: HuffingtonPost
Părinții nu și-ar fi închipuit că leacul i-ar putea aduce moartea copilului lorfoto: HuffingtonPost

Un copil în vârstă de doi ani a decedat, după ce părinții lui au încercat să-i micșoreze temperatura cu un leac băbesc, fără a consulta medicul în prealabil. Când i-au aplicat tratamentul, copilul a leșinat imediat.

Xiao Dong s-a îmbolnăvit în casa lui din Guangdong, China, iar părinții au încercat să-i micșoreze febra cu leacuri auzite „din popor”. Tatăl lui, cunoscut sub pseudonimul de Chang, l-a șters pe copil la subraț cu alcool industrial, în speranța că acest lucru îi va scădea temperatura corpului, potrivit mirror.co.uk.

Efectul a fost unul neașteptat, întrucât copilul a leșinat, iar părinții lui l-au dus imediat la spital. Din nefericire, după ore întregi de administrare de tratament medical, Xiao Dong a pierdut lupta cu viața. Doctorii susțin că părinții lui nu știau că alcoolul industrial a fost cel care i-au cauzat pierderea conștienței.

Când au ajuns la spital (părinții, n.r.), ei nu știau că alcool a cauzat leșinul. Aceștia au crezut că febra l-a făcut pe copil să își piardă conștiența”, a declarat doctorul Ma Weike.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image