Avion prăbușit în Franța: Pasagerii urlau, iar pilotul striga la copilot: "Deschide naibii uşa!“

Ultima actualizare:

    Un avion prăbuşit în Franţa marţi dimineaţă a cauzat moartea a 150 de persoanefoto: Hepta
Un avion prăbuşit în Franţa marţi dimineaţă a cauzat moartea a 150 de persoanefoto: Hepta

"Deschide naibii uşa!" urla căpitanulul avionului prăbușit în Franța la co-pilotul Andreas Lubitz, care se presupune că a provocat în mod deliberat accidentul aviatic care a dus la moartea a 150 de oameni. În timp ce comandantul încerca să spargă uşa cabinei cu un topor, pasagerii urlau potrivit ultimelor minute ale înregistrărilor de zbor ascultate cotidianul Bild.

Comandantul Airbusului A320 al companiei Germanwings a urlat la copilotul avionului prăbușit în Franța cu 150 de persoane la bord, "deschide naibii uşa" cabinei de pilotaj, în timp ce pasagerii urlau cu câteva minute înainte de catastrofă, potrivit înregistrărilor de zbor ascultate cotidianul Bild, citate de AFP.

Datele înregistratorului fonic recuperat la locul prăbuşirii în sud-estul Franţei, evocate deja joi de procurorul din Marsilia, arătau cum copilotul a blocat uşa cabinei de pilotaj după ieşirea momentană a comandantului de bord, înainte de a precipita avionul spre sol. Potrivit ediţiei duminicale a cotidianului german Bild, care afirmă că a ascultat aceste înregistrări, primele 20 de minute de zbor au fost o ocazie de schimburi banale între pilot, Patrick S. şi copilotul Andreas Lubitz, scrie adevarul.ro. Pilotul îi spune printre altele copilotului că nu a avut timp să meargă la toaletă la plecare, la Barcelona.

Avion prăbușit în Franța: Ultimele minute din viața celor 150 de pasageri

10.27: Avionul prăbușit în Franța a atins altitudinea de croazieră (aproximativ 11.600 de metri), pilotul îi cere lui Lubitz să se pregătească de aterizare la Düsseldorf. Acesta rosteşte câteva cuvinte: "Sper", "Vom vedea". Apoi, copilotul îi spune comandantului că poate "acum" să meargă la toaletă. Trec două minute şi pilotul îi confirmă copilotului că poate "prelua comanda". Se aude zgomotul unui scaun, o uşă care se închide: comandantul a ieşit din cockpit pentru a se duce la toaletă. Andreas Lubitz este singur la comanda avionului.

10.29: Avionul prăbușit în Franța începe să coboare.

10.32: Controlorii aerieni francezi încearcă să contacteze aparatul, în zadar. În avion, aproape în acelaşi timp, sună o alarmă. Curând după aceea, se aude o "izbitură", ca şi cum cineva încerca să intre în cabina de pilotaj, scrie Bild. Apoi vocea pilotului: "Pentru numele lui Dumnezeu, deschide uşa". Lubitz s-a blocat în cockpit, singur la comandă. În avion, pasagerii încep să ţipe, notează ziarul.

10.35: Se aud noi lovituri, cu ceva "de metal, în uşa cabinei de pilotaj", pe care pilotul avionului prăbușit în Franța încearcă în mod clar să o deschidă cu un topor. Apoi, 90 de secunde mai târziu, o nouă alarmă, în timp ce aparatul este la 5.000 de metri altitudine. Comandantul strigă: "Deschide naibii uşa!"

10.38: Se aude respiraţia copilotului, singur în cabina de pilotaj.

10.40: Airbusul se loveşte de un munte, se aud urletele pasagerilor. Acestea sunt ultimele sunete înregistrate, scrie Bild.

Avion prăbușit în Franța: Andreas Lubitz avea probleme psihice

"Personalitatea" copilotului avionului prăbușit în Franța, care suferea de tulburări psihologice, este o "pistă serioasă", dar "nu singura", a declarat sâmbătă pentru AFP un anchetator francez la Dusseldorf. "Avem un număr de elemente care ne permit să avansăm pe această pistă, prezentată ca o pistă serioasă, dar care nu poate fi unică", a declarat generalul Jean-Pierre Michel, director adjunct al poliţiei judiciare, de la Direcţia Generală a Jandarmeriei Naţionale, care nu exclude ipoteza unei "erori involuntare sau a unei defecţiuni tehnice". În acest stadiu al anchetei nu există doar "un element particular" în viaţa copilotului avionului prăbușit în Franța, precum o ruptură amoroasă sau o problemă profesională, care ar putea explica un gest voluntar pentru a distruge avionul. Andreas Lubitz, aflat în concediu medical în ziua zborului, potrivit unei atestări medicale găsite la domiciliul său din Dusseldorf, pare să fi suferit de probleme psihiatrice, conform informaţiilor primite de presa germană. El este suspectat că ar fi provocat în mod deliberat prăbuşirea avionului Airbus A320 al Germanwings în Alpii francezi, în timp ce se afla la manşă, antrenând moartea a 149 de persoane în plus faţă de a sa.

Avion prăbușit în Franța: Anchetaorii iau în considerare personalitatea copilotului

"Vom încerca să înţelegem ce anume în viaţa sa ar fi putut să-l determine să treacă la acte", a declarat anchetatorul avionului prăbușit în Franța, adăugând că "mediul în care a trăit Andreas Lubitz va fi fost extrem de important pentru el şi este în continuare pentru că ne permite să înţelegem mai bine omul care a fost". Generalul Michel face parte dintr-o delegaţie formată din trei anchetatori francezi venită la Dusseldorf pentru a coopera cu autorităţile germane. El a explicat că este vorba în special de a face legătura între "constatările tehnice", precum cercetările efectuate în Franţa, şi elemente despre viaţa şi personalitatea lui Andreas Lubitz adunate în Germania în cursul audierilor şi percheziţiilor. "Munca actuală desfăşurată de colegii noştri germani este orientată spre înţelegerea a ceea ce s-a petrecut, a unei eventuale premeditări, sau predispoziţii spre acest gen de acţiune", a declarat el.

Michel a subliniat de asemenea importanţa celei de-a doua cutii negre, căutată la locul avionului prăbușit în Franța. "Importanţa acestei cutii negre este că ne ajută să înţelegem în mare ce s-a petrecut în ultimele minute cu comenzile aparatului, să înţelegem bine dacă a fost o acţiune deliberată sau o greşeală involuntară sau o defecţiune tehnică", a precizat el. "Nu excludem să lucrăm şi asupra altor ipoteze" decât cea privilegiată a unui act voluntar, a asigurat el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
question 2736480 1280 jpg
preot vasile ioana jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net