Avion prăbușit în Franța: Un pilot a rămas blocat în afara carlingii. Colegul nu i-a deschis ușa FOTO VIDEO
Un anchetator care se ocupă de accidentul aviatic produs marţi în sudul Franţei a declarat că înregistrările vocilor arată că un pilot a părăsit carlinga înainte ca avionul să piardă altitudine şi nu a mai putut intra înapoi, relatează New York Times, în ediţia electronică. 150 de persoane şi-au pierdut viaţa marţi după ce un avion s-a prăbuşit în Franţa.
Aeronava, aparţinând companiei low-cost Germanwings, a căzut în Alpii Francezi, între Barcelonnette şi Digne. Un oficial militar de rang înalt implicat în anchetă a descris o conversaţie "foarte plăcută, foarte calmă" între piloţi în prima parte a zborului de la Barcelona către Dusseldorf, scrie Mediafax.
Apoi, înregistrarea audio arată că unul dintre piloţii avionului prăbușit în Franța a părăsit carlinga şi nu a mai putut intra."Tipul de afară ciocăne uşor în uşă şi nu îi răspunde nimeni", a afirmat anchetatorul. "Apoi bate mai cu putere, şi niciun răspuns. Nu primeşte niciun răspuns", a declarat el. "Poţi auzi cum încearcă să spargă uşa", adaugă anchetatorul.
Avion prăbușit în Franța: Cum arată locul accidentului
În timp ce înregistrarea audio din avionul prăbușit în Franța oferă o perspectivă asupra circumstanţelor care au dus la accidentul de marţi dimineaţă, aceasta lasă şi multe întrebări fără răspuns. "Încă nu ştim motivul pentru care unul dintre indivizi a plecat", a declarat el sub acoperirea anonimatului. "Dar ceea ce este sigur este că la finalul zborului, celălalt pilot este singur şi nu deschide uşa".
Datele înregistrate de cutia neagră par să adâncească şi mai mult misterul care înconjoară acest accident şi nu oferă indicii cu privire la condiţiile sau activitatea pilotului avionului prăbușit în Franța, care a rămas în carlingă. Coborârea de la 11.500 de metri în aproximativ zece minute a fost alarmantă, dar suficient de graduală pentru a indica faptul că avionul Airbus A320 nu a fost avariat în mod catastrofal. În niciun moment în timpul coborârii nu a existat un dialog între carlingă şi controlorii de trafic aerian sau un alt semnal de urgenţă.
Avion prăbuşit în Franţa: experţii cred că avionul s-a rupt în aer
Analiştii încearcă să afle ce s-a întâmplat exact în cazul avionului prăbuşit în Franţa. AP a realizat o listă cu ceea ce se ştie până acum despre accident şi ce pot însemna toate aceste lucruri. Conform specialiştilor, faptul că bucăţile avionului sunt împrăştiate pe o suprafaţă mare indică faptul că aeronava s-a rupt când era încă în aer. Faptul că avionul a căzut rapid de la 10.000 de metri sugerează că s-a depresurizat, potrivit unui fost inginer Boeing, Todd Curtis. În plus, există posibilitatea unei erori umane: preocupaţi să ducă avionul la o altitudine sigură, sub 3.000 de metri, piloţii nu şi-au dat seama că erau prea aproape de munţi.
Luthansa a declarat că tratează situaţia ca un accident şi că nu i-a în calcul posibilitatea unui atac terorist. Ipoteza accidentului în cazul avionului prăbuşit în Franţa e susţinută şi de ministrul de interne francez, Bernard Cazeneuve, dar şi de Casa Albă.
Avion prăbuşit în Franţa: Căutările vor dura cel puţin o săptămână
Dat fiind faptul că zona accidentului e greu accesibilă şi că bucăţile avionului prăbuşit în Franţa sunt împrăştiate pe o suprafaţă mare, căutările vor dura cel puţin o săptămână. Reptatrierea cadavrelor va lua alte câteva zile, potrivit AFP. Un oficial din zonă a declarat, pentru mirror.co.uk, că avionul "e în bucăţi mici: ''Sunt hectare de rămăşite umane, e oribil. Am văzut lucruri oribile, femei, bărbaţi, bebeluşi. Da, am văzut bebeluşi".