Bijuterii turistice necunoscute din Italia. Cele 13 sate considerate esența moștenirii culturale italiene

Ultima actualizare:

Italia este cunoscută pentru orașele sale spectaculoase, încărcate de istorie, artă și cultură. Roma, Florența, Veneția și Milano sunt destinații de vis pentru milioane de turiști anual. Însă adevărata moștenire a Italiei nu se găsește doar în marile orașe, ci mai ales în satele sale pitorești, locuri unde timpul pare să fi stat în loc, iar tradițiile sunt păstrate cu sfințenie.

Satele din Italia, inima moștenirii istorice

Gravina, sat din Italia. Foto: Pexels
Gravina, sat din Italia. Foto: Pexels

Într-o încercare de a proteja și promova aceste nestemate turistice, o organizație numită I Borghi più belli d’Italia („Cele mai frumoase sate din Italia”) a fost creată de un grup de primari. Scopul lor este de a scoate la lumină locuri de o frumusețe rară, cu o istorie fascinantă, dar care sunt mai puțin cunoscute publicului larg.

Din aproape 1.000 de localități evaluate, doar 375 au primit recunoașterea oficială a asociației. În 2024, alte 32 de sate au fost analizate, dintre care doar 19 au fost incluse pe această listă exclusivistă, potrivit Time Out.  De la complet necunoscute, destinațiile aflate pe această listă au înregistrat o creștere cu 8% a turismului în 2024, fără să își piardă autenticitatea.

Cividale del Friuli, o minunăție cu obiective turistice ce fac parte din patrimoniul UNESCO

Satul Cividale del Friuli din Italia. Foto: Shutterstock
Satul Cividale del Friuli din Italia. Foto: Shutterstock

Cividale del Friuli. Situat în Friuli-Veneția Giulia, pe malul râului Natisone, acest sat este inclus în patrimoniul UNESCO datorită monumentelor sale istorice, precum Templul Lombard și Podul Diavolului, o catedrală din secolul al XIV-lea, al 15-lea, care face parte din patrimoniul UNESCO.

image

Ceriana este un sat medieval cochet, aproape de granița cu Franța, celebru pentru Festivalul cârnaților de porc din luna august. Recomandarea este de a fi vizitat în psecial în luna august. 

Ceriana, sat în Italia. Foto: Shutterstock
Ceriana, sat în Italia. Foto: Shutterstock

Gravina este un loc spectaculos din regiunea Puglia, cu case construite pe marginea unei prăpăstii, ce amintește de faimosul oraș Matera. Această destinație este situată între un deal și marginea unei râpe, fiind la circa două ore de mers cu mașina de Bari.

Italia autentică, departe de mulțimi: lista celor 13 sate

Deși Italia este una dintre cele mai vizitate țări din lume, aceste sate fermecătoare rămân relativ necunoscute pentru turiștii obișnuiți. Ele oferă o experiență diferită, departe de aglomerație, permițând vizitatorilor să se bucure de peisaje spectaculoase, gastronomie tradițională și un ritm de viață autentic. Dacă îți dorești să descoperi o Italie mai liniștită, cu peisaje desprinse din tablouri și o istorie fascinantă, merită să incluzi aceste sate în lista ta de călătorii.

  1. Cividale del Friuli
  2. Bagolino
  3. Rassa
  4. Ceriana
  5. Bertinoro
  6. Mulazzo
  7. Ripatransone
  8. Scheggino
  9. Capranica Prenestina
  10. Introdacqua
  11. Forza D’Agrò
  12. Gravinass


Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tigari istock jpg
ce a cumparat o romanca din spania de 60 de eurpo jpg
test1 jpeg
Ion Marin Sadoveanu Sursă foto Historia
elevi simulare jpeg
padurea radovan mireasa webp
Aeronava Tarom foto Loredana Cioclei jpg
patient spital operatie istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net